Sunt o mare admiratoare a călătoriilor spontane, este de ajuns că cineva să îmi spună “hai să mergem la….” și sunt prima care va accepta. Și ce dacă am mai fost în acea locație, și ce dacă nu e plănuită, și ce dacă nu cunosc detaliile, mă duc și îmi organizez timpul pe parcurs.
Am plecat spre Viena cu mașina și am făcut cam 12 ore, cu scurte opriri pe parcursul călătoriei. Trebuie să menționez că cea mai grea parte a fost drumul prin România, imediat ce am trecut granița, în Ungaria, totul s-a transformat cu 180 de grade. Infrastructa face diferența dintre o țară modernă și una are doar visează să fie modernă și, deși sunt o patrioată, România este în cea de a doua categorie.
Viena, și prima și a doua oară când am vizitat-o, am făcut liste cu obiectivele pe care îmi doream să le văd : sunt atât de multe de făcut aici încât , clar, ai nevoie de o bună organizare:).
Hai atunci să ne plimbăm puțin prin Viena:)
Aprofundează istoria Imperiului Habsburgic vizitând palatele Hofburg & Schönbrunn

Hofburg
Am crescut cu filmul Sissi și de aici nebunia mea de a vizita Palatul Imperial Hofburg, cel care avea să îmi destăinuie povestea fascinantei Regine, ajunsă un fel de simbol austriac al eleganței și rafinamentului. Castelul Hofburg a fost curtea regală a Imperiului de Habsburg, conducătorii Austriei până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Pe scurt : complexul de a Hofburg însumează mai mult de 700 de ani de istorie și arhitectură.
Vizita a fost cel puțin surprinzătoare dat fiind că « mitul Sissi » mi-a fost dărâmat subit, atunci când am aflat adevărata poveste, fără înfloriturile romantice ale celebrului film:).
Atât apartamentele cât și muzeul dedicat frumoasei Sissi au fost o experiență extrem de plăcută și am plecat cu câteva cunoștiințe în plus față de ceea ce știam eu din lecțiile de istorie.
Zona din jurul Hofburgului găzduiește o serie de alte atracții, inclusiv Capela Imperială, Muzeul de Istorie Natural, Biblioteca Natională a Austriei și Școala spaniolă de călărie. Recunosc că am vizitat doar muzeul național de istorie naturală, un mic obicei pe care l-am păstrat și în alte vizite ale mele.
Schönbrunn

Palatul de vară al familiei de Habsburg se remarcă nu doar prin opulență arhitecturală dar si prin imensitatea grădinilor sale, ceea ce l-a trasformat într-o destinație ce nu trebuie ratată. Schönbrunn face parte din patrimoniul Unesco, având nu mai puțin de 1441 de camere, din care doar 40 deschise publicului, care te poartă printr-o întreagă poveste de la începuturile dinastiei de Habsburg.

Biletele, ca și la Hofbrun, pot fi cumpărate fie individual pentru anumite tururi ca : Turul Imperial (22 de camere- 16 Euro), Marele tur (44 de camere- 18 euro) sau Turul Sissi (3 palate – 34 euro). Ar fi indicat, în perioada de sezon, să achiziționezi biletele în avans, online, sau, cel puțin, să ai un card valabil la tine și să le plătești la fața locului la automate.

Despre Schönbrunn pot spune că este unul dintre palatele mele preferate din Europa. Mi-a plăcut vizita enorm dar și mai mult mi-a plăcut să mă plimb prin grădini și să mi-o imaginez pe Maria Tereza făcând câteva plimbări pe tot domeniul acela. Palatul are și o grădină zoologică ce poate fi vizitată tot timpul anului și, pe care, spre rușinea mea, nu am apucat încă să o văd, fiind mereu pe fugă.
Pornește pe urmele pictorilor austrieci la muzeul Belvedere și Leopold

Este greu să te decizi în care muzeu să intri sau pe ce anume ai dori să te axezi când ești în Viena. Recunosc că am fost de 2 ori și tot nu le-am văzut pe toate. Știu că nu toate lumea își dorește să piardă ore întregi în muzee și de aceea o să vorbesc despre cele două care m-au plăcut cel mai mult: Palatul Belvedere și Muzeul Leopold.
Belvedere


Acest palat dedicat artei are 2 părți, construite pe la începuturile secolului al XVII-lea : Belvedere de sus & Belvedere de jos Și acesta face parte din patrimoniul UNESCO, atât datorită arhitecturii baroce dar și pentru grădinile sale.

Ar trebui să îți spun că Belvedere de sus (Upper) găzduiește cea mai mare colecție de artă austriacă dar și europeană, cu pictori că Claude Monet, Vincent van Gogh, Egon Schiele sau Gustav Klimt. Tot aici vezi găsi faimoasa pictură, un fel de emblemă a Austriei, « Sărutul » lui Klimt, cea care apare, împreună cu Sissi, pe toate suvenirurile din Viena.

Belvedere de Jos și Orangeria găzduiesc expoziții temporare, dar nu le-am vizitată niciodată până acum, cumva am încercat mereu să fac cât mai multe într-un timp cât mai scurt.

Muzeul Leopold
Muzeul Leopold se află în inima Cartierului dedicate muzeelor (Museums Quartier) și este dedicat lui Egon Schiele, găzduind cea mai mare colecție din lume (40 de picturi și peste 180 de desene) a tânărului pictor, prieten și elev al lui Gutave Klimt. A fost foarte interesant să aflu mai multe despre viața pictorului, respectul pe care i-l purta mentorului său, faptul că sora sa i-a pozat pentru majoritatea desenelor său că a murit la doar 27 de ani.

Te-am purtat prin palate și muzee dar hai să dedicăm o zi pentru a descopri Viena pe jos, admirându-i arhitectura, cunoscându-i poveștile, respirându-i aerul curat din parcurile ascunse în inima orașului.

Poți începe ziua cu o vizită în turnul catedralei Sfântul Ștefan, că să admiri orașul de sus, să înțelegi cam ceea ce ai de făcut în următoarele ore și să înțelegi de ce este pe toul celor mai vizitate locuri din Europa.
Catedrala este un simbol al orașului și poartă numele primului martir creștin, aflată pe locul a două foste bisericuțe din 1147. Este de așa o frumusețe că, în timpul celui de-al doilea război mondial, capitaul nazist Gerhard Klinkicht, a ignorat ordinele de a o dărâma și a distruge și ultima emblemă a orașului.
Viena e unul dintre cele mai verzi orașe europene așa că vei găsi parcuri la fel de multe că și muzee:). Prima dată când am vizitat orașul, în 2013, am avut șansa de vreme bună și m-am bucurat atât de o după-amiază plăcută în parcul de distracții, Prater, dar și de un apus romantic în Stadtpark.

Despre Viena aș putea scrie pagini întregi dar, ca să nu te plictisesc, este cazul să fac un mic rezumat de ponturi do & dont’s prin capitală, astfel încât să nu ratezi ceva:)
- Nu plănui mai mult de 2 palate sau muzee pe zi (te vor obosi, indiferent cât de mult iubești istoria sau arta)
- Optează pentru închirierea unui apartament (dacă sunteți cel puțin 4 persoane) – este mult mai ieftin și condițiile sunt foarte bune
- Dacă sunteți un grup (min 4) poți alege Uber Van pentru transportul intern (este prompt și costurile, împărțite la numărul de persoane, te vor duce la același nivel că și bilețele de transport în comun)
- Nu visa la minunatul șnițel vienez – pe lângă faptul că porțiile sunt extrem de mari – eu nu am remarcat o diferență foarte mare de cel făcut de mama acasă 🙂 (dar poate nu am ales restaurantul cel mai bun)
- Mănâncă de la tarabe – cârnații sunt foarte buni și mereu însoțiți de o băutură în directă legătură cu vremea de afară (bere rece sau vin fiert)
- Și dacă tot ți-au mai rămas bani de la muzee și palate – nu uita că Viena are o zonă de shopping minunată pentru toate buzunarele
Sunt convinsă că mai sunt multe de descoperit în acest oraș dar, pentru toate acestea, voi avea alte ocazii să spun povești:). Și dacă ai mai multe zile la dispoziție, poți face excursii fie în Graz ( Graz – o surpriză plăcută ) sau Salzburg, amândouă soluții bune pentru a înțelege mai bine cultura austriacă.
Leave a reply