
Dacă toată vara căutăm destinații cu soare și mare, toamna vrem să mergem undeva să alergam după culori și după miros de vin 😊. Eu am tot căutam să găsim ceva destinații la maxim 70 km de București pentru câte o escapadă de o zi și voiam să evit clar locurile foarte aglomerate .
Norocul de a avea o prietenă bună blogger e că poți să ceri sfaturi de călătorii de la ea. Așa că am stresat-o puțin pe https://www.ingridzenmoments.com/ și mi-a sugerat un traseu făcut de ea, în apropierea Bucureștiului.
Într-o zi de septembrie cu temperaturi ce făceau și luna iulie geloasă, am pornit la descoperirea unui drum încă necunoscut mie, Drumul Vinului. Dar cum planul de acasă nu se potrivește cu cel de la fața locului, în loc să savurez, elegant, un pahar de vin pe terasa unui Conac am ajuns să beau must și să mănânc mici la Sărbătoarea Vinului de la Valea Călugărească.
Pe traseu aveam trei destinații, așa cum îmi fuseseră sugerate de prietena mea : Conacul Matac, Muzeul Vinului 1777 și Conacul Bellu. Am pornit printre satuce pitorești către destinația mult dorită, neimaginandu-mi că vom reuși perfomanta de a ne rătăci de….3 ori 🙂
Conacul Matac : Bijuteria părăsită dar încărcată de istorie

De Conacul Matac am auzit prima dată acum puțin timp și știam că e unul dintre locurile acelea care te fac să vizezi la o perioadă a istoriei românești cu prinți și prințese 😊 dar care, în lumina epocii moderne, e lăsat în paragină în mijlocul luptelor dintre istitutiile statului.

Nu există nici un semn care să te îndrume spre acest conac dar WAZEul funcționează perfect, astfel că, am găsit cu ușurință porțile ferecate de la intrarea domeniului. Am rămas puțin neplăcut surprinsă , știind că nu se vizitează în interior dar că e posibil sa îi admir frumusețea arhitecturală din exterior. Când eram pe punctul de a pleca, ne-m întâlnit cu un bătrân al locului care ne-a zis că putem intra pe aleea împrejmuită de nuci pentru a vedea frumosul Conac dar să lăsăm mașina pe stradă.

Am aflat că aici s-a filmat un cunoscut film al anilor ’80, “Secretul lui Bachus”, dar și că aici erau invitați cunoscuți demnitari pentru degustări de vinuri în perioada comunistă (exemplul cel mai cunoscut fiind chiar președintele SUA, Nixon sau dictatorul ultra-cunoscut al Cubei, Castro). Clădirea s-a aflat , la un moment dat, pe lista proiectelor de renovare a Consiliului Prahova dar, ca multe alte chestii în țara aceasta, a fost lăsat în cine știe ce încăpere prăfuită ☹.
Clădirea m-a impresionat, de la coloanele frumos sculptate la iedera ce se intindea elegant, îmbrăcând pereții și dându-le una aer boem, ascunzând miraculos rezultatele vremurilor ce au lovit acest conac cu peste 100 de ani de istorie. Am aruncat un ochi pe geamul de la ușa ferecată și am văzut un superb șemineu și încă urmele unei somptuozitati demult apuse.

Am făcut câteva fotografii superbe și am sperat că, data viitoare când drumurile mă vor aduce iar la Conacul Matac, să am șansa să văd renovată această bijuterie istorică.

Muzeul Crama 1777 – un muzeu clădit din pasiune


Nu am știut la ce să mă aștept de la un acest muzeu dar m-a impresionat că erau multe semne care anunțau existența acestuia, un bun marketing aș putea spune , care ar putea ajuta enorm turismul viticol. Drumul până la micul muzeu e chiar plăcut, îngust, cu nuci seculari de o parte și alta și cu oameni zâmbitori. De fapt, asta mi-a plăcut cel mai mult în zona, oamenii : care mereu ne primeau « bucuroși de oaspeți », fericiți că le-ai trecut pragul.

Același lucru l-am întâlnit și la Muzeul Crama 1777, de la doamna paznic la doamna ghid, încercând să ne facă să ne simțim bine și să cunoaștem cât mai mult din bogata istorie viticolă a zonei. Cladirea e micuța, o copie a vechii crame de la 1777, a fost distrusă atât de intemperii cât și din dorința oamenilor de a folosi materia prima la lucruri mult mai « mundane » (lemnul vechi de stejar pus la foc și clanțele metalice duse la fier vechi) .

Muzeul acesta este nou, a fost deschis în 2013, și din ceea ce mi-am dat eu seama, s-a clădit pe pasiunea doamnei ghid, implicată direct în recuperarea multora dintre obiectelor expuse aici. Am admirat zdrobitoare de la 1900, teascuri și pompe de udat via în trecut, costume populare unicat dar și butoaie vechi în care se depozita vinul.
Mie mi-a plăcut povestea acestui mic muzeu și mi-a arătat că dacă un singur om e pasionat poate muta și munții : doamna ghid, căci despre ea tot vorbesc, părea că pusese o bucățică de suflet în fiecare obiect expus, în fiecare colțișor de pământ.

Conacul Bellu Urlați – experiență «Oau » a zilei
Nu știu dacă prezența toamnei sau pur și simplu locația, mi-au dat un sentiment extraordinar de liniște și bucurie, o stare pe care o căutăm de ceva vreme și nu mai reușeam să o găsesc.


Odată ajunși pe domeniul Bellu de la Urlați, am fost întâmpinați iar de oameni zâmbitori și dornici să explice fiecare amănunt istoric ce definea acest frumos conac. Și nici măcar nu mi-am dat seama de la început cât de frumos o să fie și cât de mult « Oau » o să spun pe parcursul vizitei.

Pe domeniu sunt două muzee separate : Conacul & Foișorul dar am fost îndrumați să ne începem vizita cu casa de oaspeți a familiei Bellu. De la intrarea pe ușa am fost uimită de colecția privată a familiei, de camere mobilate ecletic , istoria acestui loc încărcată de rafinament. Cumva, în perioada comunistă, clădirea a scăpat de distrugere, tocmai că s-a sugerat că acesta să fie transformat în mzueu. Din păcate, nu am putut face fotografii în interiorul conacului dar păstrez o amintire extrem de plăcută despre salonul musulman, colecția de cărți rare (printre care s Biblia lui Luther) sau salonul japonez.
Am avut șansă să coboram și în vechea cramă și să aflăm povești despre butoaiele în care se depoziția vinul și despre faptul că familia Bellu deținea terenuri viticole de sute de ani iar membrii săi au făcut cariere strălucitoare în avocatură și diplomație atât la București cât și la Paris sau Viena.

La Foișor, vechiul Turn de control al domeniului, se află un muzeu închinat lui Alexandru Bellu, un cunoscut fotograf al familiei care deținea, în epocă, cea mai perfomantă aparatură fotografică. O adevărată incursiune în istoria fotografiei și a felului cum se vedea prin lentilă viața țăranului român.


Dar după atâta cultură, foamea ne-a anunțat care erau déjà orele 17 :00 așa că am hotărât să ne retragem la Sărbătoarea Vinului din Valea Călugărească, unde sfaraiau mici și curgea mustul proaspăt, stors pe ritmuri de muzică populară . O sărbătoarea simplă și plină de viață, lipsită de « glam ul » festivalurilor culinare bucureștene și, unde, dacă îți doreai ceva , stăteai frumos la coadă fără a cumpăra jetoane sau a întinde simadicos o brățară electronică 😊. A fost o gură de aer autentică pentru mine și am băut primul must din strugurii zdrobiți în fața mea și am mâncat mici și plăcinte românești .
Am făcut numeroase fotografii dar, cel mai mult, mi-am deschis apetitul de a cunoaște mai bine zona, conacele pierdute și pădurile vechi ale țării.

Leave a reply