Travel better, cheaper, smarter
  • Menu
  • Menu

Tag - tulcea

Gura Portiței – Raiul sălbatic din Dobrogea

Gura Portitei – cazarea

Odată cu venirea primăverii am început să colindăm iar prin Dobrogea noastră dragă.

Așa că, a doua zi de Paște, am pornit spre un loc despre care am tot auzit povești și pe care îmi doream să îl descopăr : Gura Portiței, Jurilovca.

Mulți îmi povestiseră că e o localiatate mică, pescărească unde se poate mânca un borș de pește demențial.

Plaja de la Gura Portitei

Bineînțeles că nu toate ies așa cum  plănuiești inițial, așa că borșul de pește a rămas să fie bifat într-o altă vizită. Am căutat o barcă să ne ducă până la Gură Portiței, locul care,  în ultimii anii, a fost vizitat de către cei care își doresc o experiență a mării…altfel :).

Plaja de la Gura Portitei

Dar de ce la Gura Portiței ?

Portul de la Gura Portitei

Este un sat de vacanță izolat de apele lacului Golovița, cu acces foarte limitat pe uscat (barcangiul spusese că drumul a fost închis de ceva vreme și oricum era accesibil doar cu mașini de teren), semn că, pentru o încă bună perioadă de vreme, locul acesta va rămâne cam singura plajă virgină a litoralului românesc.  Păi cum litoral la Lac?  păi da, că apele lacurilor Razim, Sinoe & Golovița se varsă în Marea Neagră și așa ni se oferă accesul la fâșia de plajă îngustă și liniștită.

Încă de când am intrat în micul port de la Gura Portiței m-au impresionat căsuțele de vacanță vopsite în albastru și alb, tipic lipovenești (asta și pentru că unul dintre locurile mele preferate de la Muzeul Satului din București este exact modelul casă bătrâneasca de la Jurilovca).

Plaja de la Gura Portitei

Cum eram totuși entuziasmată să descopăr plaja, am pornit direct acolo pentru a face poze cu pescăruși, nisip, scoici și cu oamenii frumoși care mă însoțeau. Am zăbovit cam oră oră și jumate, spre disperarea barcangiului care ne aștepta și care pariase cu nu avem ce face mai mult de 30 de minute. Well….el nu știa ce nebuni suntem noi cu pozele și cu vietățile sălbatice astfel încât să căutăm sub fiecare piatră, scoică și mușuroi de furnici . Am « fugărit » până și doi șerpi de apă, curioși ce căutau ei eșuați pe nisipul fierbinte:).

Plaja de la Gura Portitei
Casute la Gura Portitei

Am intrat în zona protejată unde am văzut pentru prima dată în viață mea o fâșie de plajă acoperită în totalitate de cochilii cu formă perfectă.  Odihnindu-se la soare, cateva zeci de pescăruși plictisiți, au fost treziți la viață doar de zumzetul aparatului foto.
Aș vrea să pot spune că liniștea de la Gura Portiței era spartă doar de râsetele noastre și de cântecul păsărilor dar…..si alți turiști avuseseră aceeași idee ca și, noi și în scurt timp, plaja se umpluse de tineri.

Nu am găsit cunoscutul restaurant deschis dar ne-am bucurat de cozonacul pus la pachet și de cele câteva banane, mâncate pe malul mării.

Pelican la Jurilovca

Pe drumul de înapoiere l-am rugat pe barcangiu să oprească pentru a urmări și vreo câțiva pelicani, dar poate data viitoare voi avea și inspirația să îi focalziez cum tebuie atunci când îi pozez …graba strică treaba asta e clar.

Pelican la Jurilovca

În portul din Jurilovca există o limbă de pământ, printre apele lacului, umbrită de stufăriș, unde se ascund lebede, porumbei și pelicani…..toti « vânați » conștiincios  de noi, cu unicul scop de a fi imortalizați “pe peliculă”.

Ne-am învârtit puțin prin sat și am căutat și cetatea de la Argamum (Orgame),  cea care a rămas pe lista noastră pentru o vizită uterioară, goniți fiind de foamea care ne dădea tarcoale…se pare că acel cozonac nu fusese suficient pentru cei toți 4 hoinari.

Dacă ți-a plăcut povestea noastră, te rog să ne urmaresti si pe Facebook  & Instagram (@Travelfunpassion).

Din seria Dobrogea noastră:

Adamclisi – insursiune în istoria dobrogeană

Enisala; cetatea genoveză de pe tărâm dobrogean

Dobrogea; frumusețea naturală – partea I

Enisala – cetatea genoveză de pe tărâm dobrogean

Cetatea Enisala

Mereu am spus că Dobrogea reprezintă pentru noi un loc special: acela în care ne-am format și am visat și am creat:).

Am si filmat si am si pozat, toate acestea le gasesti direct pe pagina de youtube la:

 

La mulți ani după ce-am mutat și am descoperit locuri noi, ne-am hotărât să cunoaștem și comorile Dobrogei, știind că aici s-au scris câteva pagini importante din istoria țării.

Cetatea Enisala

Anul acesta am început să căutăm locații interesante pe teritoriu Dobrogei și am făcut o mică listă cu cetățile antice, rămase încă “in picioare” în față trecerii timpului. (Dobrogea – frumusețea naturală – partea I )

Te invit în călătoria noastră pe tărâmul  dobrogean la “vânat” de hârciogi și escaladat ziduri de cetăți medievale:).

Enisala – singura cetate medievală din Dobrogea

Cetatea Enisala

Îmi doream demult să ajung la Enisala, curiozitatea fiindu-mi stârnită de numeroase fotografii ce au invadat facebook-ul meu de la diferite ture foto organizate acolo.

De la Constanța am făcut cam 50 de minute, drumul este foarte bun și deși am folosit Waze-ul, am fi putut ajunge ușor și doar urmărind indicatoarele.

Încă de la intrarea în sat am văzut indicatorul către Muzeul Gospodăriilor Dobrogene și am decis să ne oprim la el după vizitarea cetății. Am anticipat că vom pierde ceva vreme la Enisala și așa s-a intamplat:).

Enisala este singura cetate genoveză medievală din Dobrogea, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și având, inițial, scop militar.

Cetatea și-a schimbat numele de mai multe ori pe parcursul istoriei de la Heracleea  la Heraclee sau la Yeni-Sale.

Odată cu numele și-a schimbat și « propietarii ». Negustorii genovezi au văzut o mare oportunitate economică și comercială datorită poziției sale cu ieșire la lacul Razim ; Mircea cel Bătrân a considerat-o parte a sistemului defensiv al Țării Românești iar Otomanii au transformat-o în locația preferată pentru garnizoana lor, după cucerirea Dobrogei.

Odată ce aceasta și-a pierdut însemnătatea pentru dominația Otomană, a fost lăsată în fața vântului aspru, « cocoțată » pe vârful dealului ce supraveghea întreaga zonă, de jur împrejurul lacului Razim.

Abia în 1991 statul Român a văzut în ea oportunitatea turistică și a început să consolideze zidurile temerare, rămase în picioare în ciuda secolelor de izolare și uitare.

Am fost uimită plăcut să văd că pe parcursul vizitei noastre, constant au venit turiști, atât români cât și străini, semn că promovarea acesteia, deși este la început, a avut un rezultat bun.

Muzeul de la Cetatea Enisala

După ce am analizat fiecare piatră și am intrat și în mică clădire de lângă cetate : de care, sincer, am fost cam dezamăgiți dat fiind că adăpostește doar poze și câteva explicații, nimic din ceea ce ar putea să îl ridice la statutul de muzeu (așa cum e etichetat).

Gospodaria Dobrogeana – Enisala

Mie, personal, mai romantică din fire, mi-a plăcut casă din Gospodăria Enisala (un fel de muzeul satului), ce adăpostește câteva case din secolul trecut.

Flori la Gospodaria Dobrogeana – Enisala

Vremea caldă de toamnă și florile din grădină micuțului muzeu țărănesc, mi-a amintit de copilărie dar și de bucuria de a culege singură boabele coapte de struguri :).

Am pornit apoi către nouă noastră destinatie : cetatea de la Histria, care ne-a primit, rece, după oră apusului :). Dar această este o altă poveste, cu bune dar și cu mai puține bune :).

Nu uita sa dai follow si pe pagina de youtube pentru mai multe filmulete:

 

Left Menu Icon
TravelFunPassion