Mereu am spus că Dobrogea reprezintă pentru noi un loc special: acela în care ne-am format și am visat și am creat:).
Am si filmat si am si pozat, toate acestea le gasesti direct pe pagina de youtube la:
La mulți ani după ce-am mutat și am descoperit locuri noi, ne-am hotărât să cunoaștem și comorile Dobrogei, știind că aici s-au scris câteva pagini importante din istoria țării.
Anul acesta am început să căutăm locații interesante pe teritoriu Dobrogei și am făcut o mică listă cu cetățile antice, rămase încă “in picioare” în față trecerii timpului. (Dobrogea – frumusețea naturală – partea I )
Te invit în călătoria noastră pe tărâmul dobrogean la “vânat” de hârciogi și escaladat ziduri de cetăți medievale:).
Enisala – singura cetate medievală din Dobrogea
Îmi doream demult să ajung la Enisala, curiozitatea fiindu-mi stârnită de numeroase fotografii ce au invadat facebook-ul meu de la diferite ture foto organizate acolo.
De la Constanța am făcut cam 50 de minute, drumul este foarte bun și deși am folosit Waze-ul, am fi putut ajunge ușor și doar urmărind indicatoarele.
Încă de la intrarea în sat am văzut indicatorul către Muzeul Gospodăriilor Dobrogene și am decis să ne oprim la el după vizitarea cetății. Am anticipat că vom pierde ceva vreme la Enisala și așa s-a intamplat:).
Enisala este singura cetate genoveză medievală din Dobrogea, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și având, inițial, scop militar.
Cetatea și-a schimbat numele de mai multe ori pe parcursul istoriei de la Heracleea la Heraclee sau la Yeni-Sale.
Odată cu numele și-a schimbat și « propietarii ». Negustorii genovezi au văzut o mare oportunitate economică și comercială datorită poziției sale cu ieșire la lacul Razim ; Mircea cel Bătrân a considerat-o parte a sistemului defensiv al Țării Românești iar Otomanii au transformat-o în locația preferată pentru garnizoana lor, după cucerirea Dobrogei.
Odată ce aceasta și-a pierdut însemnătatea pentru dominația Otomană, a fost lăsată în fața vântului aspru, « cocoțată » pe vârful dealului ce supraveghea întreaga zonă, de jur împrejurul lacului Razim.
Abia în 1991 statul Român a văzut în ea oportunitatea turistică și a început să consolideze zidurile temerare, rămase în picioare în ciuda secolelor de izolare și uitare.
Am fost uimită plăcut să văd că pe parcursul vizitei noastre, constant au venit turiști, atât români cât și străini, semn că promovarea acesteia, deși este la început, a avut un rezultat bun.
După ce am analizat fiecare piatră și am intrat și în mică clădire de lângă cetate : de care, sincer, am fost cam dezamăgiți dat fiind că adăpostește doar poze și câteva explicații, nimic din ceea ce ar putea să îl ridice la statutul de muzeu (așa cum e etichetat).
Mie, personal, mai romantică din fire, mi-a plăcut casă din Gospodăria Enisala (un fel de muzeul satului), ce adăpostește câteva case din secolul trecut.
Vremea caldă de toamnă și florile din grădină micuțului muzeu țărănesc, mi-a amintit de copilărie dar și de bucuria de a culege singură boabele coapte de struguri :).
Am pornit apoi către nouă noastră destinatie : cetatea de la Histria, care ne-a primit, rece, după oră apusului :). Dar această este o altă poveste, cu bune dar și cu mai puține bune :).
Nu uita sa dai follow si pe pagina de youtube pentru mai multe filmulete:
Leave a reply