Odată cu venirea primăverii am început să colindăm iar prin Dobrogea noastră dragă.
Așa că, a doua zi de Paște, am pornit spre un loc despre care am tot auzit povești și pe care îmi doream să îl descopăr : Gura Portiței, Jurilovca.
Mulți îmi povestiseră că e o localiatate mică, pescărească unde se poate mânca un borș de pește demențial.
Bineînțeles că nu toate ies așa cum plănuiești inițial, așa că borșul de pește a rămas să fie bifat într-o altă vizită. Am căutat o barcă să ne ducă până la Gură Portiței, locul care, în ultimii anii, a fost vizitat de către cei care își doresc o experiență a mării…altfel :).
Dar de ce la Gura Portiței ?
Este un sat de vacanță izolat de apele lacului Golovița, cu acces foarte limitat pe uscat (barcangiul spusese că drumul a fost închis de ceva vreme și oricum era accesibil doar cu mașini de teren), semn că, pentru o încă bună perioadă de vreme, locul acesta va rămâne cam singura plajă virgină a litoralului românesc. Păi cum litoral la Lac? păi da, că apele lacurilor Razim, Sinoe & Golovița se varsă în Marea Neagră și așa ni se oferă accesul la fâșia de plajă îngustă și liniștită.
Încă de când am intrat în micul port de la Gura Portiței m-au impresionat căsuțele de vacanță vopsite în albastru și alb, tipic lipovenești (asta și pentru că unul dintre locurile mele preferate de la Muzeul Satului din București este exact modelul casă bătrâneasca de la Jurilovca).
Cum eram totuși entuziasmată să descopăr plaja, am pornit direct acolo pentru a face poze cu pescăruși, nisip, scoici și cu oamenii frumoși care mă însoțeau. Am zăbovit cam oră oră și jumate, spre disperarea barcangiului care ne aștepta și care pariase cu nu avem ce face mai mult de 30 de minute. Well….el nu știa ce nebuni suntem noi cu pozele și cu vietățile sălbatice astfel încât să căutăm sub fiecare piatră, scoică și mușuroi de furnici . Am « fugărit » până și doi șerpi de apă, curioși ce căutau ei eșuați pe nisipul fierbinte:).
Am intrat în zona protejată unde am văzut pentru prima dată în viață mea o fâșie de plajă acoperită în totalitate de cochilii cu formă perfectă. Odihnindu-se la soare, cateva zeci de pescăruși plictisiți, au fost treziți la viață doar de zumzetul aparatului foto.
Aș vrea să pot spune că liniștea de la Gura Portiței era spartă doar de râsetele noastre și de cântecul păsărilor dar…..si alți turiști avuseseră aceeași idee ca și, noi și în scurt timp, plaja se umpluse de tineri.
Nu am găsit cunoscutul restaurant deschis dar ne-am bucurat de cozonacul pus la pachet și de cele câteva banane, mâncate pe malul mării.
Pe drumul de înapoiere l-am rugat pe barcangiu să oprească pentru a urmări și vreo câțiva pelicani, dar poate data viitoare voi avea și inspirația să îi focalziez cum tebuie atunci când îi pozez …graba strică treaba asta e clar.
În portul din Jurilovca există o limbă de pământ, printre apele lacului, umbrită de stufăriș, unde se ascund lebede, porumbei și pelicani…..toti « vânați » conștiincios de noi, cu unicul scop de a fi imortalizați “pe peliculă”.
Ne-am învârtit puțin prin sat și am căutat și cetatea de la Argamum (Orgame), cea care a rămas pe lista noastră pentru o vizită uterioară, goniți fiind de foamea care ne dădea tarcoale…se pare că acel cozonac nu fusese suficient pentru cei toți 4 hoinari.
Dacă ți-a plăcut povestea noastră, te rog să ne urmaresti si pe Facebook & Instagram (@Travelfunpassion).
Din seria Dobrogea noastră:
Adamclisi – insursiune în istoria dobrogeană
Leave a reply