Așa cum povesteam în celelalte relatări despre Maroc, țara aceasta m-a determinat (cel puțin cu ceea ce am văzut până acum) să îmi doresc să o descopăr în următorii ani mai mult. Marrakech (Marrakech – o lume multicoloră și fascinantă, Essaouira (Essaouira – o oază de liniste africană) și Cascadele de la Ourika Valley sunt cele 3 mari obiective pe care le-am vizitat în excursia de anul trecut.
La fel ca și în excursia de la Essaouira, am apelat la ghid (Don Omar Marracheck) pentru a organiza atât plecarea din oraș cât și micile opriri pe care le–am făcut pe drum, pentru a înțelege mai bine cultura berberă și modul lor de viață în inima munților.
Bucură-te de ospitalitatea berberă
Prima oprire am făcut-o la o casă berberă, o casă pe care am considerat-o inițial muzeu, dat fiind că erau și alți turiști ce îi treceau pragul, făceau fotografii și se minunau de cum se coace pâinea în cuptor sau se macină (primitiv ) secara, pentru a face acele turte delicioase pe care le-am descoperit în Maroc (și de care am făcut un abuz aproape impardonabil pentu dieta mea).
Surpriza cea mare a fost când, Omar ne-a spus că nu era un muzeu, era chiar căminul în care trăiau acei oameni (deveniți ușor exponate pentru turiști), că își deschideau zilnic ușa pentru a face cunoscut felul lor de a trăi, își întâmpinau oaspeții necunoscuți cu ceai făcut din mentă proaspătă, turte de secară, ulei de măsline, unt făcut în casă și miere delicioasă.
Mi-am dat seama că pentru ei era un venit constant de pe urma curioșilor turiști, că le făcea o deosebită plăcere să vorbească despre stilul lor de viață, să zâmbească în fața aparatului de fotografiat, știind că e un troc onest: pentru plăcerea de a avea aceste imagini aceștia plăti, și cu banii gazdele i își vor asigura traiul pentru urmatoarele zile.
Oricum în Maroc totul are un preț, totul se negociează. Mulți s-au plâns că nu suportă faptul că turistul e văzut ca o „mașină de bani” pentru localnici dar, până la urmă, e un târg cinstit; e ceea ce se întâmplă în orice țară africană sau chiar în, mult mai apropiata, Turcie. Nu pot spune că m-a deranjat acest aspect de-a lungul vacanței: am luat-o că pe un fapt asumat și am negociat cum am putut mai bine:).
Descoperă Legenda Doamnei Fatima (sătucul Setti Fatma)
După această mică oprire inedită ne-am continuat drumul către, mult așteptatele, cascade și originalul sătuc Setti Fatma. Aceasta este ultima așezare înaintea cascadelor, ultima bucățică de drum asfaltat înainte ca plimbarea să se transforme într-o escaladă printre stânci și drumuri pietruite.
Setti Fatma este un sătuc cu numeroase restaurante mici, în aer liber, pe malul râului, câteva magazine de suveniruri, mult prea mulți însoțitori de parcare sau ghizi ce se oferă să te conducă spre faimoasele cascade.
Legenda spune că Fatima a venit din Egipt în Maroc, în urmă cu 1000 de ani, și a fost adoptată de o familie de aici, până când s-a căsătorit, la vârsta de 12 ani. După căsătorie a avut 2 copii, care au decedat înainte sa, și care, sunt îngropați în același mormânt ca și ea. Într-o zi, când cauta lemne de foc, Fatima a lovit cu toiagul în sol și a dat de un izvor de apă proaspătă, aceasta fiind, se pare, originea cascadelor din valea Ourika. Tot despre Fatima se spune că a avut puteri miraculoase de vindecare ale problemelor de infertilitate la femei iar după moartea sa, oamenii au continuat să vină și să bea apă de la izvorul descoperit de ea, aducând omagii acesteia. Mormântul său se află pe coasta muntelui, poziționat, astfel încât, se vede întregul sat ce îi poartă numele; Fatima a fost, de fapt, prima femeie mistică din Maroc.
Admiră imaginea piscurilor înzăpezite ale munților Atlas
M-a fascinat imaginea munților Atlas, acoperiți de zăpada la jumătatea lui noiembrie, lanțul muntos făcând legătura între Maroc, Algeria și Tunisia din Africa de Nord; cunoscut și pentru numeroasele stațiuni de ski. Am avut posibilitatea să traversez și micul râul Draa, cel care unește valea Imil și valea Ourika, pe un pod improvizat de lemn (nu a fost el foarte periculos dar mi-a dat câteva emoții când am văzut că se mișcă în bătaia vântului).
Am profitat și am urcat ceva vreme pe stânca abruptă, culegând cât mai fructe de cactus; ceea ce l-a cam speriat pe bunul ghid, Omar, dat fiind că acestea înțeapă mai ceva decât urzicile noastre, iar efectele se simnt doar la câteva minute bune de la contactul cu pielea:).
Abia mult mai târziu am observat și cât de gustoase sunt fructele de cactus, după ce le-am cumpărat din piață și am fost învățată tehnica de a le tăia.
Urcușul către prima cascadă nu a fost foarte solicitant, însă destul de dificil, dat fiind că nu eram echipată cu încălțămintea adecvată pentru abilitățile de „capră neagră” ale ghidului: care a ținut morțiș să îmi arate cât de repede te poți cățăra pe toate acele pietroaie alunecoase. A meritat totuși efortul :).
După o sesiune scurtă de foto, am hotărât să ne întoarcem și să mâncăm la unul dintre micuțele restaurante colorate de pe malul râului, în Setti Fatma. Locația a fost cu adevărat deosebită. Ce poate fi mai frumos decât să mănânci în aer liber, având în față crestele albite ale munților Atlas, cu apa care susură liniștită la picioarele tale?!
Nimic, nici măcar prețurile ușor piperate nu mi-au deranjat starea de bine și am savurat bunul tajine de miel ales, asezonat, bineînțeles, cu un ceai de mentă („whiskey- ul marocan”- așa cum s-a lăudat chelnerul cel zâmbitor).
După cele câteva zile din Maroc, am decis, că această țară pentru a fi descoperită, trebuie să lași acasă toate prejudecațile europene, să te bucuri de orice și să trăiești clipa.
Eu, una, am folosit pe deplin în această vacanță mottoul TravelFunPassion „Invață să te bucuri de viață”:).
Leave a reply