Mont Saint Michel – Abația și legendele sale

Am amânat destul de mult să scriu despre Franța deoarece este o destinație cu o mare insemnătate sentimentală pentru mine: este prima țară pe care l-am vizitat-o:) . Am câteva povești frumoase despre Paris & Castele de pe Valea Loarei pe care o să le împărtășesc în curând. Dar până să descriu toate acestea, voi începe seria dedicată Franței cu istoria unui loc deosebit, intrat în patrimoniul UNESCO în 1972: Muntele Saint Michel (Sfântul Mihail).

Am vizitat pentru prima data acest loc în urmă cu 15 ani și am rămas mereu cu dorință  de a mă reîntoarce, de a-l explora mai bine, de a-i suprinde măreția în fotografii. Dar ce este așa special la aces mic munte înalțat în mijlocul apeiJ?!  Pe lângă formațiunea de relief deosebită, pe lângă faptul că e supus mareelor în fiecare zi (făcând uneori posibil „mersul pe apă” – mâl), este istoria abației care se înaltă pe vârful muntelui (la 73 de metri desupra mării).

Dar să o luăm cu începutul: de la Paris am luat un autocar care a făcut aproape 5 ore până a ajunge în apropierea muntelui (pe o distanță de aproximativ 300 de km) dar a meritat fiecare durere de oase, odată ajunsă în fața acestei minuni arhitecturale.

• Află-i povestea plină de elemente fabuloase

Ceea ce trebuie spus e că prima construcție care a fost ridicată pe zonă Tombe (așa cum se numea muntele la începuturile sale) în secolul 6/7 :). Abia în anul 708 începe istoria Muntelui și abației Sfântului Michel. Atunci Arhanghelul a cerut preotului de Avranches să ridice o abație închinată în numele său. Legenda spune că, inițial preotul a ignorat cererea Sfântului și, după câteva încercări, acesta și-a pus degetul luminos pe fruntea preotului, pentru a-i marca traseul întregii vieți. Înțelegând, în sfârșit , cererea Arhanghelului, preotul a început să ridice biserica, în care s-au stabilit, mai târziu, călugării benedicții.  Aceștia au ajutat la ridicarea locuințelor din jurul abației, clădind apoi, încetul cu încetul, o mică localitate ca ajutor la buna funcționare a acesteia. 

 Mănăstirea a fost supusă multor schimbări de-a lungul vremii: de la închisoare (în timpul Revoluției Franceze,) la Casă de forță (în timpul lui Napoleon Bonaparte) sau monument istoric până la Napoleon al-III-lea (așa cum este menținută și astăzi).

Clădirile Mont St Michel sunt construite din granit, dar există unele calcar în mănăstire. Satul care a crescut  în jurul abației,  în interiorul fortificațiilor,  include și o biserică romanică. Fortificațiile includ metereze, turnuri,  din secolul al 14-lea, care întăresc apărarea abației, cum ar fi Turnul de Claudine, ce protejează intrarea mănăstirii.

Mont Saint Michel a fost construit ca un castel medieval. Acesta are două turnuri mari pentru a apăra intrarea în castel si  datorită faptului că Sf Mihail era un garant al libertății, acest sanctuar  a devenit un simbol al debarcării aliate în Normandia (în al doilea război mondial).

Legenda cea mai frumoasă face referire la lupta dintre bine și rău, dintre Diavol și Sfatul Mihail, luptă dată pe o piatră înfiptă exact în vârful muntelui Tombe, acolo unde urma să apară, mai târziu, și frumoasa mânăstire.

Diavolul și Sfântul Arhanghel au făcut o întrece în sărituri, pentru a se decide cui îi va reveni Muntele și așa, Sfântul a reușit să învingă, reușind să sară mai mult decât adversarul sauJ (trișase el puțin și pentru că avea aripi și vântul bate foarte tare în jurul muntelui, dar asta e altă povesteJ). Așa că azi, urmele „luptei” lor se mai „vede” pe stânca din față Muntelui Sain Michel, locul unde Diavolul și-a rupt ghiara. 

Se pare că muntele Saint Michel a rezistat atacurilor de toate felurile, de la cele ale Diavolui la cele, mult mai plauzibile, ale diferitelor armate, pentru a fi, acum, asaltat de sute de mii turiști zilnic:).

•  Plimbă-te pe străduțe și ia un prânz tipic Breton

Vei vedea că de la locul unde te lasă autobuzul ai două variante să ajungi la munte: fie mergi pe jos cam 20 minute (vreo 30 dacă stăm ne gândit cam la câte fotografii vei vrea să faci, pe podul special amenajat peste apaJ, sau să iei o navetă specială (gratis), care te va lasă fix în față fortificației.

Acordă-ți cel puțin câteva ore pentru a te plimbă pe străduțe, a admiră peisajul cu adevărat minunat, a prinde mareea, și a de bucură de un prânz copios cu mâncare tipic bretonă. Ceea ce trebuie să știi e că restaurantele închid mereu între oră 3 și 5 în Franța (nu se prea aplică în Paris dar în zonele din afară să, este o regulă că totul să fie închis după prânz). Așa că prioritizeaza prânzul:) și intră într-unul din multele localuri cochete care se găsesc pe străduțele înguste de secole.

 Eu am ales un meniu copios cu omletă bretonă, galete bretone, plăcintă cu mere și, bineînțeles, cidru tipic. Bucătăria bretonă conține mult miel, clătite sărate cu șuncă și ou și biscuiți plini de unt și zahăr (da, o bombă calorică dar o să cam arzi totul pe scările de pe munte 🙂.

• Vizitează mănăstirea și visează la o lume demult apusă

Biletul de intrare în mânăstire e  10 euro și merită fiecare cent dat (vizită de ghidată și poți alege între sesiunile în franceză – mai dese – sau cele în egleza). Te face să te gândești la scene din În Numele Tranadfirului lui Umberto Ecco, nu știu de ce anume.

Acele Săli mari în care se peridau călugării demult, în care se țeseau intrigi și se plănuiau teorii ale conspirației, m-au purtat parcă înapoi în paginile acestui roman:).

Din cauza faptului că nu am gestionat foarte bine timpul, nu am avut decât maxim o oră să am învârt printre sălile de granit și să ascult relatările ghidulului sau să profit de peisajul minunat.

Am fost puțin pe fugă însă, dacă voi mai avea și a 3 oară șansa să ajung aici, o să planific altfel :).

Și bisericuță de lângă mânăstire e senzațională,  construită pe vârful stâncos al conului de munte,  se bazează pe o stancă solidă. Această biserică este faimosa pentru amestecul său de stiluri arhitecturale: naosul (secolele 11 și 12) are   stil  Norman romanic iar  corul  (sfârșitul secolului al 15-lea)  este Flamboyant gotic.

Majoritatea aleg Muntele Saint Michel că și destinație de o zi însă, dacă ar fi să mai aleg o data, aș opta pentru o seară într-unul din micile hoteluri din interiorul zidurilor. Păr toate rupte din poveste și o seară petrecută aici ți-ar da șansa să te bucuri de un apus sau un răsărit senzațional, să urmărești fluxuls i refluxul dar și să trăiești o noaptea într-unul dintre cele mai misterioase locuri din Europa.

Probabil că asta voi face și eu când mă voi reîntoarce aici.

Până atunci, mai am atât de multe locuri de descoperit în Franța și atât de multe povești să spun despre acestea 🙂