Franța este o sursă surprinzătoare pentru iubitorii de călătorii, oferind soluții și pentru cei mai pretențioși turiști. Pentru că mi-am propus, acum ceva timp, să descopăr țara aceasta și să nu mă limitez deloc la celebra sa capitală a îndrăgostiților ( Paris: magia unui oraș plin de istorie – partea I), am căutat mereu o altă destinație pentru scurtele escapade de weekend.
La sugestia unei prietene, am ales să merg la ocean – asta și pentru că nu prea am avut șansa de multe ori să îmi scald picioarele în Oceanul Antlantic dar și pentru că vremea de afară te îmbia la o plimbare prin nisipul francez:).
De la Paris poți fie lua trenul către Deauville (40-50 de euro dus-întors / 2 ore jumate) sau autocarul (FlexiBus – costă 25 de euro/ 3 ore). Eu am preferat busul și pentru imaginea spectaculoasă a peisajelor din Normadia dar și pentru că era foarte simplu de luat (pleacă de la Porte Maillot – la 20 min de hotelul unde stăteam ).
Ceea ce trebuie să spun despre Deauville e că reprezintă zona fashion a iubitorilor de iahturi din Franța, acea locație exclusivistă, unde Coco Chanel s-a retras și a creat celebra modă a dungilor marinărești:).
Deauville s-a născut la mijlocul secolului al XIX-lea, când Duc de Morny, fratele vitreg al lui Napoleon al III-lea, a vrut să dezvolte un business pe fâșia îngustă de apă ce leagă micul orășel de Trouville. Mai târziu, el a adăugat hoteluri grandioase și un cazinou, iar pană în 1910, Deauville a devenit o destinație de vacanță pentru aristocrația pariziană și britanică.
Deauville este locul preferat pentru agrement: există două porturi, trei terenuri de golf și o școală de iahturi. Fiecare străduță e glamour și fiecare casă pare că poartă pecetea unor povești ale vechii aristocrații franceze. Eu am rămas impresionată de simplitatea dar și eleganța caselor, de curățenia și specificitatea pur franceză a locului, nealterată deloc de altfel de influențe. Spuneam, acum ceva vreme, că Parisul nu mai aparține demult francezilor, fiind al turiștilor și emigranților, fenomen ce clar nu a lovit Deauville și atmosfera sa boemă, cu miros de croissant franțuzesc și apa sărată de ocean.
Am ajuns în Deuaville într-o sâmbătă de primăvară târzie și m-am oprit direct în centru, la un delicios café noisette (espresso cu spumă de lapte și cacao), admirând lumea de pe stradă, visând să pot fi cel puțin așa relaxată ca cei care se plimbau pe străduțe, făceau shopping la piața locală sau își savurau micul dejun pe terase.
Ia picnicul în port
Uneori, la noi este un pic ciudat să mergi la picnic în……mijlocul orașului, ceea ce ar atrage privirile tuturor trecătorilor.
La Deauville am vrut o altfel de excursie așa că ne-am dus cu păturica de picnic și șandvișurile gata pregătite, cu fructele curate și spălate…totul gata doar să ne bucurăm de posibilitatea de a lua prânzul în singurul loc în care puteam să privim iahturile elegante dar și de imaginea frumosului Casino Barrière, construit în perioada Belle Epoque (1912).
Nici măcar o secundă nu ne-am simțit aiurea că ne savuram micul prânz în acea zonă exclusivistă, mai mult, exemplul ne-a fost urmat și de alte persoane ieșite la o plimbare pe ponton.
Am scris de Casino Barrière, cel care se vede din port, un simbol al eleganței și rafinamentului, locul în care, pentru a intra, ai nevoie de haine formale și mulți bani prin fiecare buzunar al costumului:). Evident, eu m-am mulțumit să îi fac cât mai multe poze și doar să visez la o seară luxuriantă prin sălile sale art deco.
Identitatea orașului se bazează pe cateva elemente: arhitecturi extrem de creative, strălucitoare, eclectice dar și unele mai modeste; originalitatea și forța planului urban; de grădini și garduri, toate acestea determinând orice turist să se îndrăgostească de Deauville.
Savurează un Cidru la Trouville
Deși planul era să mergem să fotografiem celebrele umbrele de la Deauville, recunoscute pentru forma lor asimetrică (precum niște mici corturi), foarte colorate, utilizate încă din 1875, am reușit să ajungem în Trouville:).
Știam că Trouville e fratele geamăn al Deauville –ului dar nu știam că e suficient să treci un pod mic de lemn pentru a ajunge în celălalt oraș; pod care, după ora 5 după amiază, va rămâne ascuns de ape și, pentru a te întoarce Deauville, trebuie să iei șalupa (pentru doar 2 euro:)).
Am mers pe jos, admirând plaja, farurile ce sunt de o parte și de alta ale pasarelei dar și minunata roată, din care se putea vedea panorama celor 2 orașe. Fără să ne dăm seama, ne-am trezit vizitând celălalt oraș și, ca orice activitate spontană, s-a dovedit o idee mai mult decât genială.
Plaja de aici, departe de a fi atât de ecletică precum cea din Deauville, a reușit să ne impresioneze prin simplitate, prin finețea nisipului și prin multitudinea zmeielor înălțate de tineri, bunici si nepoți. Orașul poartă pecetea arhitecturală a secolului XIX iar malul stâng al mării a fost numit, nu fără bună dreptate, „Regina Plajelor” în perioda Belle Epoque.
Una dintre cele mai mari personalități ale literaturii franceze de secol XX, Marguerite Duras, a devenit imaginea orașului Trouville, creând o mare parte din opera sa pe malul mării. Tot ea susținea că, odată ce ai venit în Trouville, vei visa continuu să te întorci.
Și privind fotografiile mele, vei înțelege de ce a spus toate astea și de ce eu, după o zi pe nisipul de la Trouville, m-am întors la Paris absolut îndrăgostită:).
Bineînțeles că și Trouville are un cazino, și bineînțeles este de o frumusețe rară, desenat de către designerul francez Jacques Garcia, cel care și-a pus ampreta pe multe dinte clădirile celebre din Normandia.
Am întins pătura pe plajă, și m-am bucurat de soare și savurând un pahar de Cidru, băut dintr-o sticlă cumpărată de la magazinul de suveniruri:). Dacă nu ți-am spus încă, Normadia e recunoscută și pentru biscuiții cu unt și Cidru:), nu doar pentru încărcătura sa culturală și istorică.
Admiră Trouville & Deauville de la înălțime
Încă de când am intrat în Trouville, am văzut roata care străjuia întregul peisaj și mi-am dorit enorm să mă pot bucura de câteva cadre ale celor două orașe, văzute de la înălțime (ignorând în totalitate că îmi este crunt de teamă de înălțime).
Pentru 5 euro am avut șansa să mă dau 4 ture, timp de 5 minute, 1 minut oprindu-se, astfel încât să poți face cât mai multe poze. Inutil să spun că am fost bucuroasă că au fost 4 ture dat fiind că la primele 2 nu m-am putut mișca deloc de frică și nici aparatul nu am putut măcar să îl pornesc:).
Uitându-mă acum la cadre, sunt mai mult decât fericită că m-am urcat (de altfel, roata nu e absolut deloc periculoasă, doar că teama, uneori, e mai mare decât rațiunea).
După ce am coborât m-am „cadorisit” cu o înghețată și cu o lungă plimbare pe ponton, admirând cele 2 faruri frumos colorate (roșu și verde), încercând să cuprind cu privirea imesitatea plajei și jocul zmeielor .
Așa cum am spus mai sus, surpriza a fost când ne-am dorit să ne întoarcem la Deauville pentru a lua autocarul către Paris, podul micuț, de lemn, pe care îl traversasem la începutul zilei (și pentru care nu înțelegeam de ce să plătim 50 de cenți) dispăruse sub ape și singurul mod de a trecem era o șalupă.
Și o făcurăm și pe asta:).
Dacă la începutul anului revedeam Mont Saint Michel ( Mont Saint Michel – Abația și legendele sale ) și îmi memoram primele experiențe pe tărâmaul Normandiei, acum, după Deaville & Troville, am decis să îmi plănuiesc descoperirea și altor părți „mai puțin cunoscute” ale Franței.
Țara aceasta oferă atât de multe comori încă nebănuite și pe care îmi doresc să le găsesc și să ți le descriu și ție:).
Leave a reply