Spuneam în articolul anterior (Mont Saint Michel – Abația și legendele sale ) că Franța a reprezentat o destinație deosebită pentru mine (prima în afara țării), așa că îmi trebuie ceva timp să adun toate poveștile la un loc și să creez albumele foto cele mai relevante.
Azi voi vorbi despre castele, despre viața la Curtea regelui Soare și despre cum poți să te transformi într-un membru al curții regale doar pentru câteva oreJ. Cel mai celebru loc pentru a vizita casetele este, bineînțeles, Valea Loarei, dar pentru această excursie îți trebuie timp și o bună organizare deoarece sunt atât de multe și atât de frumoase încât nu poți rata vreunul dintre ele.
Azi vom face o incursiune la castelul Vaux-le-Vicomte (modelul pentru Versailles) & Fontainebleau (domeniul de vânătoare al regilor), ceea ce pentru mine s-a dovedit pe cât de plăcut pe atât de obositor, dat fiind dimensiunea și istoria fiecăreia dintre ele.
Vaux-le-Vicomte – un castel ce a trezit gelozia unui rege ce avea totul.
Acesta este castelul ce a servit ca și model pentru Versailles, cel care a reprezentat mărul discordiei între marchizul Nicolas Fouquet și regele Soare, Ludovic al XIV-lea; o bijuterie arhitecturală de la mijlocul secolului al XVII-lea. Tânărul marchiz Fouquet a cumpărat micul castel de la Vaux-le-Vicomte în 1641 și i-a oferit măreția și frumusețea ce l-au făcut făcut celebru printre palatele Franței.
Abia în 1657, când marchizul a devenit administratorul finanțelor regelui Soare, a început să investească enorm în artă și să expună în Vaux-le-Vicomte opere de o valoarea inestimabilă. Legenda spune că a mutat 3 sate întregi pentru a extinde curțile castelului și toți sătenii de pe langă domeniu lucrau pentru el (aproximativ 18000).
Fouquet s-a înconjurat de artiști și de scriitori celebri ca Moliere sau Fointableu, care au ridicat în slăvi măreția castelului și patronului său. Succesul carierei marchizului dar și minunățiile de la castel au trezit gelozia Regelui Soare și au determinat o luptă politică ce a dus la încarcerarea lui Fouquet 1661. Bineînțeles că regele fusese influențat și de succesorul marchizului, Jean-Baptiste Colbert, cel care i-a inoculat lui Ludovic al XIV-lea ideea că toți banii investiți în castel fuseseră deturnați din fondurile curții regale.
Din acel momentul viață lui Fourquet a căpătat accente de legendă: castelul mult iubit a fost confiscat de rege, soția exilată pe viață, schițele copiate pentru a da viață grădinilor de la Versailles, marchizul închis pe viață. Acesta a fost ținut prizonier timp de 34 de ani și încarcerat alături de mult mai cunoscutul prizonier, Omul cu Masca de Fier, la închisoarea Pignerol.
Am ajuns la castel într-o zi de toamnă superbă, și m-am bucurat atât de vizita în somptuasele camere dar și de grădinile cu adevărat superbe, celebre și datorită faptului că unul dintre filmele din seria James Bond au fost filmate aici (Moonraker- 1979).
Pe perioada verii aici are loc sărbătoarea lumânărilor, când, în fiecare seară, se aprind mii de lumânări de jur împrejurul castelului și se ascultă muzică clasică. Am auzit că este cu adevărat impresionant însă eu nu am ajuns încă să particip la această sărbătoare. De aceea Castelul Vaux-le-Vicomte rămâne încă pe lista mea pentru o nouă vizită și o nouă descoperire a acestui domeniu atât de disputat și invidiat în istorie.
Dacă vrei să te bucuri de grădini și să savurezi fiecare moment, te sfătuiesc să iei prânzul la mică terasă din față castelului….nu, nu vei găsi nimic altceva decât o salată sau un sandviș la dublu preț, dar priveliștea și sentimentul că poți bea și un pahar de vin acolo, fac toți banii:).
Trebuie să spun că, deși am vizitat și Versailles ul, tot mai mult mi-a plăcut originalul Vaux-le-Vicomte, mult mai liniște, mult mai elegant și mult mai puțin cunoscut.
Fontainebleau – prima reședința oficială curții Franței
Atunci când am ajuns la Fontainebleau ploua torențial și am crezut că va fi o excursie nereușită, că nu voi putea să mă bucur de imensul domeniu de vanatoare al regilor Franței, că nu voi reuși să cunosc fiecare colțisor ascuns plin de povești de cap și spadă. Nu numai că m-am înșelat dar castelul acesta, după furtună, s-a demonstrat că poate să uimească și să impresioneze; cucerindu-mi definitv obiectivul aparatului foto:).
Nu am avut plăcerea să străbat pădurea de la Fontainebleau dar am aflat că este locul preferat de parizieni pentru zilele toride de vară (domeniul se află la 55 de km de capitală); fiind perfect atât pentru concursuri de alergat dar și de bicicletă.
Castelul este mai mult decât impresionant, mult mai mic decât cele de pe Valea Loareai, un pic mai rustic și mai lipsit de bogăție, dar la fel de frumos și plin de povești. Acesta a fost curtea regală oficială înainte de apariția Louvrului, apoi devenind castelul preferat pentru iubitorii de vânătoare (și se știe că acesta era un sport atât de iubit de reprezentanții curții regale franceze).
Istoria domeniului începe pe la 1137,atunci când există doar o casă de vânătoare ce adăpostea pasionații pe perioadă concursuilor de călărie. Abia 1494 casa se transformă în superbul palat ce a devenit atât de iubit de amantă regelui Francis I, ducesă de Etampes, adevărată curte regală, plină de intrigi și legende:).
Din secolul al XVI-le în al XVIII-lea fiecare rege a făcut modificări și a lărgit domeniul, acesta devenind și locul unde s-au semnat numeroase documente istorice ca: edictul de la Fontainebleau (1685 Ludovic al XIV-lea a revicat dreptul hughenoților), tratatul de la Fontainebleau (1762 înțelegerea secretă între Franța și Spania privinf Louisina și cedarea acesteia către America de Nord) cât și Tratatul de la Paris din 1763, care anunța sfârșitul războiului de 7 ani).
Castelul este, azi, parte din patromoniul UNESCO și gazduiește numeroase opere de artă și mobilier atât de pe vremea Vechiului Regim cât și din perioada lui Napoleon sau cea modernă.
Am ales să iau și un audio ghid și să aflu povestea fiecăreia dintre numeroasele încăperi deschise publicului: galeriile Francis I, sala de bal, Capela Sf Saturnin, camera gărzilor, dormitorul reginei, budoarul Măriei Antoineta, dormitorul regelui (transformat în sala tronului lui Napoleon), camera consiliului regal , apartamentele Papei, Galeria Dianei (un cordidor imens cu numeroase tabouri și cărți), apartamentele lui Napoleon, teatrul, sala chinezească, și capeta Sf Treime.
Pot spune clar că cele 3 ore pe care le rezervasem pentru vizitarea castelului s-au dovenit insuficiente în circumstanțele în care nu am stat nici foarte mult în grădini .
Nu trebuie ratată Grădina Dianei – cea care era privată pentru rege și regină și care se putea admira de la fereastra dormitorului lor. Această a fost modificată de Napoleon conform planurilor grădinilor englezești și uimește prin liniștea sa dar și prin minunatul peisaj pe care îl poți descoperi printre copacii frumos tunși.
Dacă am aflat ceva e că, în Franța, niciodată să nu te gândești că poți vedea totul într-o singură zi, nici măcar doar două castele:).
În următoarea poveste o să aflăm mai multe despre castelul și domeniul de la Chantilly și despre fortăreața de la Vincennes.
Oare câte zile mi-ar trebui să văd toate castele de pe Valea Loarei și să mai și scriu despre fiecare dintre ele?:). Este doar o întrebare retorică la care încă nu am găsit răspunsul:).
Superba descriere te face sa te simti ca traiesti aevea acele vremuri. Sper sa am ocazia sa vad si eu aceste locuri.