Castele Franței constituie mereu o atracție deosebită pentru orice călător, mai ales pentru unul pasionat de istorie ca mine. Am crescut cu poveștile de cap și spadă ale Franței, aventurile regilor și reginelor sau lupta pentru drepturile omului, începută frumos, odată cu Revoluția Franceză. Ce poate fi mai frumos decât să am șansa să văd castelele în care toate acestea s-au întâmplat, vechi construcții rămase martore la secole de istorie ?!
După ce am vizitat deja Vaux-le-Vicomte & Fontainebleau (Castelele Franței (Vaux-le-Vicomte & Fontainebleau ) – incursiune la curtea Regelui Soare – partea I), azi vom merge « împreună » la Chantilly (exuberantul domeniu de călărie) & Vincennes (fortăreața mul tmai puțin cunoscută) și vom descoperi noi destinații frumoase la doar o « aruncătură de băț » de Paris.
Atunci când plănuim o vizită la Paris încercam să facem un mic intinerariu asttfel încât să nu ratăm ceva din acest oraș minunat al iubirii și artelor însă, de cele mai multe ori, uităm să adăugăm în calendar măcar o zi să ieșim din oraș și să căutăm alte locuri la fel de fascinante (cu mult mai puțin aglomerate și sufocate de turiști).
Cu mulți ani în urmă mi-am creat acest obicei de a stabili o zi (cel puțin) din fiecare vacanță pentru a ieși în afară locului care îmi e destinație principală. Așa poți cunoaște infrastructura (trenul e mereu cea mai bună destinație dar și autobuzul e mereu ok), alți oameni (autohtoni – nu atât de plictisiți de turiști), să vezi locuri care nu îți apăr pe primele 2 pagini dacă dai căutare pe Google:).
Să ne întoarcem deci, la cele 2 castele despre care voi vorbi azi. Unul m-a uimit prin grandoarea și bogăția și istoria să (Chantilly) iar altul m-a dezamăgit prin lipsă de promovare dar și prin felul în care a fost restructurat (Vincennes).
Chantilly – castelul ce poate fi numit simplu « perla coroanei »
Pentru a descrie simplu acest castel e de ajuns să încep cu gândurile lui Nixon legate de vizită pe domeniu « De ce am fost dus de 7 ori la Versailles și niciodată aici ?? ». Și sunt întru totul de acord cu el, dat fiind că am rămas absolut fascinată de tot ceea ce am găsit aici, în 5 ore nu am reușit să văd totul la nivelul de detaliu pe care mi-l doream:).
Dar Chantilly nu e un simplu castel, e un imens domeniu cunoscut atât pentru bogată colecție de artă (a două în Franța după Luvru ) dar, mai ales, datorită concursurilor și spectacolelor de călărie.
Cu toate că începuturile castelului Chantilly datează din secolul al 14-lea, istoria să este, în cea mai mare parte, legată de Anne de Montmorency (secolul al 16-lea), Louis de Bourbon, cunoscut mai bine că Marele Conde (secolul 17) și Henri Eugene Philippe Louis d’Orleans, Duce de Aumale (secolul al 19-lea).
Anne a avut castelul comandat, în timp ce Marele Conde a modificat designul inițial al grădinilor sale, lucrările fiind patronate de către celebrul Andre Le Nôtre, grădinarul șef al lui Ludovic al XIV-lea. Ducele de Aumale a contribuit cu o colecție impresionantă de picturi, cărti și alte opere de artă, și a avut cerut construcția Marelui Castel, folosind fundația cetătii din secolul al 14-lea, acesta fiind distrus în timpul Revoluției Franceze (1789-1799).
Fiind lăsat fără moștenitori, Ducele de Aumale a lăsat moștenire moșia Institutului Franței în 1886, punând 2 mari cu condiții: castelul și muzeul Conde să fie deschide publicului și să își păstreze formă orginala din secolul al XVI-lea (nici o modificare nu a fost făcută vreodată structurii și formei acestora).
Castelul este înconjurat de mici canale (folosite în epocă de aur pentru a organiza mici concursuri de navigație pentru nobilime) cât și de 115 hestare de grădini și păduri aparținând în întregime domeniului. Încă de când am pășit pe poartă am rămas înmărmurita și mi-am mentintu această stare pe întreaga perioadă a vizitei:).
Știam că îmi doresc să văd atât grajdurile imperiale, muzeul Conde, Castelul dar și ceva din grădini, așa că am fost nevoită să îmi drămuiesc timpul și să nu îmi permit să « casc ochii » atât de mult cât mi-ar fi plăcut. Pentru fiecare dintre acestea se poate plăti un bilet individual însă, ceea ce am făcut și ofer același sfat, este să optezi pentru un bilet comun, care să îți permită să faci puțin din fiecare. Pentru grădini am ales să iau micul trenuleț din fața castelului (pentru a salva niște timp) și să ascult povestea « ghidului », toate acestea pentru doar 5 euro (char bine cheltuiți aș putea spune, dat fiind că nu aș fi reușit să străbat singură acea distanță în mai puțin de 2 ore).
Am început vizita cu Grajdurile, o capodoperă a arhitecturii secolului al 18-lea, Marele acestea au fost construite de către arhitectul Jean Aubert Louis-Henri de Bourbon, al 7-lea prinț al Condé.
Clădirea adăpostește Muzeul cailor și oferă spectacole ecvestre pe tot parcursul anului, dedicat artei de dresaj al cailor Haute-École care a contribuit la renumele internațional Chantilly pentru mai mult de 30 de ani.
Eu am asistat la 45 de minute de demosntratie ecvestră, putând doar să visez la grandoarea spectacolelor oferite în fiecare sfârșit de săptămâna (adevărate showuri de muzică și dans).
Pentru că se făcuse deja târziu, am optat să iau un prânz frugar la cafeneau de lângă grajduri, știind că dacă alegeam să merg la unul dintre restaurantele de pe lângă castel (3 la număr) aș fi pierdut destul de mul timp. Nu rata însă o cremă fantastică de Chantilly, deșertul favorit al regilor, inventat și patentat la curtea castelui.
Am continuat cu Castelul și imensă să colecție de artă (a două după Luvru, așa cum spuneam) ; admirând cu respirația tăiată Galeria Picturilor (peste 85 de tablouri senzaționale, înșirate de o parte și de altă a culuarului) și Rotonda (ce conține comorile picturii italiene renascentinste).
Datorită audio-ghidului am descoperit și Sanctuarul (cameră ce conține colecția privată a ducelui de Aumale- printre care și 2 picturi de Raphael); Tribună (2 pereți dedicați artei renascentiste- unul celei franceze și unul celei olandeze) ; Cameră Clouet (cea care adăpostește 90 de portrete în miniatură) ; Cameră Giotto (ce coentine toate picturile casei Giotto de la secolul al 14-lea la secolul al 17-lea ) cât și Galeria Psyche & Colecția de steaguri.
Crede-mă că am rămas închisă câteva ore bune, uitând de tot și imaginându-mi cum este să trăiești în așa o imensă comoară a istoriei artei și culturii universale. Abia când am îndrăznit să privesc pe geam mi-am adus aminte că mai aveam puțin timp și încă atât de multe de văzut prin grădinile ce înconjoară castelul.
Grădinile sunt împărțite în 3: cele preferate ale arhitectului peisagist André Le Nôtre, cele asiatice dedicate Măriei Antoneta și grădinile romantice englezești. În micul tur făcut cu trenulețul am avut șansa să văd puțin din fiecare și am înțeles de ce francezii preferă să se retragă în weekenduri și să se bucure de aer curăț și spațiu verde pe domeniul Chantilly.
Este locul perfect unde să faci sporturi în aer liber (închiriat de bicilete), să alergi, să admiri păsările, mică grădină zoologică (ce conține kanguri albi pitici) și să savurezi un prânz delicios.
Pot spune că am petrecut aici o zi superbă de toamnă târzie (începuți de octombrie) și mi-ar plăcea să mă reîntorc, să îmi iau, poate, o noapte de cazare în sat, și să revin și a două zi, doar pentru a savura și mai mult incursiunea această în minunată istorie a monarhiei franceze.
Vincennes – castelul medieval puțin cunoscut publicului
Într-unul din weekendurile ploioase din Paris, o prietenă mi-a sugerat o vizită la castelul medieval Vincennes. Nu știam că există așa ceva aproape de inimă Parisului, la doar câteva stații de metrou (linia M1) de centru sau la fix 5 stații de RER ( de La defense). Pentru că sunt comodă am ales RER (trenul care străbate orașul de la un capăt la celălalt în doar 30 minute).
Orășelul Vincennes e mic și boem, atât de francez, atât de prins încă în vremeuri demult apuse, cu oameni zâmbitori dar reci, cu cafenele cu fețe de masă albe în care și chelnerul pare rămas de pe vremea lui Regelui Soare:).
Ca și structură arhitecturală Vincennes impresionează, cândva avea cel mai înalt turn din Europa; fiind construit inițial că o cabană de vânătoare pentru regele Ludovic al VII-lea. De-a lungul vremurilor a suferit numeroase schimbări și a devenit ceea ce o cetate fortificată trebuie să fie, o bijuterie de castel cu șase turnuri și trei porți (fiecare de peste 13 metri) , fiind înconjurat de un șanț de apărare, plin de apa. Intrarea în castel este 8 euro și nu știu dacă au fost bine cheltuiți sau nu:).
Așa cum spuneam, curtea m-a impresionat, însă interiorul mi s-a părut slab utilizat, cu o săracă expoziție de artă modernă (greu accesibilă unora că mine, care nu au fost niciodată mari admiratori ai modernității în artă), cu spații nefolosite, lăsate parcă să zacă și să aștepte ceva. Am fost ușor dezamăgită de ceea ce am găsit în interiorul zidurilor însă, priveliștea din vârful turnului, a compesat acest sentiment pe deplin.
Tot în interiorul curților castelului se află și o catedrală (Sainte-Chapelle), din nou, cu un interiori prea modern pentru mine, dar cu vitralii senzaționale.
Poate că mesajul ușor ironic agățat de tavanul catedralei, m-a uimit puțin prea tare pentru a nu aprecia și arhitectură acestei (era scris cu ghirlande „Aici este sfarsitul”).
Aflasem de la amică mea că în spatele castelululuis e află 2 parcuri superbe însă, din cauza ploii torențiale, nu am mai ajuns (e pe lista pentru o nouă vizită, bineînțeles:).
Și pentru că îmi place să mențin și niște mister, mai am câteva povești despre castelele Franței, dar încă nu a venit vremea să le povestesc. Oricum, relatarea în 2 părți despre Paris este ce care va urma în curând:).
Leave a reply