Travel better, cheaper, smarter
  • Menu
  • Menu

2018 – un an de călătorii și descoperiri

Cum ne apropiem de sfârșitul de an, am început să fac o retrospectivă a ultimelor 12 luni și a realizărilor travelfunpassion. Am petrecut mult timp scriind despre poveștile noastre de călătorie dar și uitându-ne pe filmulețele care surpindeau momente inedite din vacanțe.

Pentru noi, începutul de 2018 a fost plin de planuri frumoase, unele s-au realizat, unele nu, iar altele s-au transformat, ultimul moment, în ceva și mai fain:).

 Ianuarie / Aprilie – Pe tărâmurile ascunse ale Dobrogei 

În primele lui ale anului ne-am concentart în a reda experiențele de pe teritoriul Dobrogei, dorindu-ne să arătăm cât de mult ne place această zonă a țării.

Am scris despre Adamclisi insursiune in istoria dobrogeana , aducându-ne aminte puțin din importanța acestei cetăți dar și de frumusețea naturii ce  o înconjoară.  Am făcut și un filmuleț în care să  arătăm cum a fost renovat situl arheologic și ce anume se mai poate vizita în zonă:

Așa am ajuns să îți povestesc, în primvara lui 2018, despre Cetatea histria si ibida, unde, nu mai fusesem de peste 10 ani  și am putut să văd cât de frumos s-a dezvoltat situl arheologic dar mi-am reamintit și de peisajul lacului ce inconjoară vechea cetate.

De Paște, atunci când majoritatea prietenilor noștrii ciocneau încă oule roșii, noi am fugit pe o șalupă micuță, pentru a ne bucura de locul cel mai sălbatic cu ieșire atât la mare cât și la lac:), la  Gura portitei, raiul-salbatic din Dobrogea.   Am vizitat acest sat de vacanță, izolat de apele lacului Golovița, cu acces foarte limitat pe uscat, semn că, pentru o bună perioadă, locul va rămâne cam singura plajă virgină a litoralului românesc.

Tot în primăvară ne-am bucurat și de o plimbare la Delfinariul din Constanța, unde am descoperit și o mini rezervație cu animale dar și showul amuzant al focilor & delfinilor: Delfinariu si microrezervatia Constanta. Am făcut multe fotografii și am redevit copii pentru câteva ore:).

Trecuseră câteva luni și noi ne umplusem fiecare weekend cu scurte escapade la mare dar și prin București, cu toate că începuse deja să ne macine dorul de avioane, călătorii în afara țării și entuziasmul unui loc complet nou.

Înainte însă de a porni către  o vacanță ce se tot modifica de la o zi la altă, ajungând să se întindă pe parcursul a 10 zile și vreo 2 țări:),  am descoperit 2 muzee absolut încântătoare, în București, surpriză foarte faină : Muzeul george Severeanu & Muzeul Friederick Stork Cecilia Cutescu Stork.

Mai / Iulie – Italia, Coasta de Azur

La sfârșit de mai, am pornit câte acea vacanță atât de așteptată, mă mâncau de ceva luni deja tălpile:). Ne-am oprit 4 zile în Roma, și am încercat să înghesuim aproape toate obiectivele turistice în ele, astfel încât să putem lua cu noi cât mai multe amintiri frumoase. Am scris și am filmat mult despre Roma, oraș tare drag mie: : Roma la citta eterna 4 zile full partea I & Roma la citta eterna 4 zile full partea II.

După cele 4 zile, am fugit puțin pe Coasta de Azur, unde am descoperit eleganța la ea acasă, am mers pe covorul roșu de la Cannes, am mâncat înghețată la Cagne-sur Mer și am băut o cafea la Monaco:). Toate acestea în doar două zile, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu harta în față pentru a nu rata vreun loc special: 2 zile pe coasta de azur intalnire cu chicul fratuzesc.

Ne-am oprit câteva ore si  la Monaco pentru a înțelege pasiunea lumii față de cea mai frumosa poveste de dragoste dintre un prinț și o stea de la Hollywood, Grace Kelly & Albert de Monaco:). Am părăsit cu greu țărișoara asta cât un oraș, extrem de curată, fantastic organizată, exorbitant de scumpă dar….atât de frumoasă:).

Cum nu ne venea să revenim pe teritoriul țării, și mă lovea tristețea doar la acest gând, am mai făcut câteva opriri să descoperim locuri magice din Italia: Portofino, satucul italian care a cucerit Europa ,  Genova, portul de pe coasta Liguriei  și Pisa, micul oras cu turn inclinat 

August  – Transilvania, Moldova

Luna August am dedicat-o  excursiilor din România, dorindu-ne să descoperim frumusețile autohtone și să creem  o nouă categorie pentru călătoriile noastre: Minunățiile românești:).

Am reușit să fim Turist in Moldova Iasi, prinți și prințese la  Palatul Cuza, Ruginoasa, & Castelul Sturza Miclauseni și să ne uimit de frumusețea locurilor.  Din păcate multe din locurile Moldovei nu sunt încă cunoscute la adevărata lor valoare, meritând la fel de multă atenție ca mult mai turistică Transilvanie.

Coborând munții, spre Transilvania, am văzut o altă față a României, intalnindu-ne  mai mult cu turiști străini decât români. Acest lucru este posibil și datorită faptului că zona  “lui Dracula” a fost extrem de marchetată în afara țării și că turiștii nu îl caută doar pe sângerosul conte dar și vechile biserici fortificate.  Noi ne-am dus către Bisericile Fortificate (Viscri, Cincsor, Saschiz/)  apoi am luat-o pe urma vechilor familii nobiliare românești la  Cetati medievale & legendele lor : Fagaras si Hunedoara

 Septembrie: Serbia, Croația & Muntenegru

Vacanța de vară de anul acesta a fost îndelung discutată, am plecat de la ideea unei excursii exotice dar ne-am schimbat cu doar o săptămână înainte cumpărării de bilete.  Așa că planul făcut repede și « pe genunchi » a dus la organizarea unei vacanțe relaxante și foarte odihnitoare…..în care am parcurs 4000 de KM în mașină.

Așa am reușit să străbatem  toată Croația de la un capăt la celălalt ( Medulin, Pula, Plitvnice, Dubrovnik, Zadar) dar și Muntenergu (Budva, Kotor, Sfantul Ștefan).  Între timp îți aduc aminte despre prima noastră oprire în Riviera Medulin, Pula si Vsar

Octombrie / Decembrie – Bulgaria, Italia, Slovenia & Budapesta

Începutul de toamnă ne-a prins pe meleagurile vecinilor bulgari, descoperind locuri noi sau revăzând orașe vizitate anterior.

Ruselski Lom a apărut pe radarul nostru iar partea amuzantă a fost că niciunul dintre noi nu știa nimic despre acest parc natural sau despre comorile ascunse aici, câteva aflate .chiar  pe lista UNESCO:. Destinatii de weekend: Ruselski lom 

Am putut vedea, la Ruselski Lom, biserica în stancă de la Basarbovo dar și Fortăreaia de la Cherven, ambele monumente de neratat dacă te afli  pe meleagurile bulgărești.

Ne-am temperat puțin cu plecările pe sfârșit de toamnă, doar pentru a ne recăpăta forțele și să o luăm din loc la început de decembrie, spre Piețele de Crăciun:).

Această ultimă vacanță a lui 2018 a fost o nebunie totală:  am plecat cu avionul spre Genova doar pentru a bea un espresso vero italiano, am luat mașina  jumătății travelfunpassion și am pornit către o nouă țara: Slovenia. Și așa am pus în topul țărilor vizitate cea cu numărul 27:).

Numele capitalei slovene, cel de Ljubljana,  înseamnă, tradus, « Cel iubit » și nu există un  mai potrivit pentru această localitate atât de șarmantă:   Ljubljana si magia unui oras fermecator

Ultima pe lista noastră de aventuri a fost frumoaaă  capitală a Ungariei, aceasta fiind cunoscută ca un oraș romantic și elegant, cu arhitectură specială și bulevarde lărgi : Budapesta, arta si arhitectura

Așa se încheie 2018 și începem un an nou cu multe planuri de călătorii dar, de data aceasta, nu le dezvălui și sper să te pot surpinde cu povești noi și frumoase. Am învățat, încă o data în viața mea de călător, că cel mai bine e să improvizezi și să ai mereu o soluție de rezervă,  Mă intorc  mereu la ideea că cel mai mult plan e să nu am absolut nici un plan si sa ma bucur de fiecare moment. Îmi doresc să am cu mine, in fiecare călătorie, jumătatea travelfunpassion, pe fratele meu și prietenii cei mai apropiați, așa putem împărtăși și peste ani poveștile și să ne amuzăm de fazele care nu au mers chiar așa cum visasem când am plecat la drum.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Left Menu Icon
TravelFunPassion