Travel better, cheaper, smarter
  • Menu
  • Menu

Archive - April 2017

Weekend în zona Horezu

România are locurile sale magice și m-am hotărât să spun câteva cuvinte despre cum le văd eu, cum le percep și, mai ales, care este impresia pe care mi-au lăsat-o. În această vară  am descoperit câteva cu adevărat pline de liniște și frumos, locuri de care, spre rușinea mea, nu am știut până acum câteva săptămâni: culele boierești din Vrancea.

Ceramica de Horezu

Trecusem de câteva ori prin Horezu de-a lungul timpului dar mă opream doar să  cumpăr ceva vase de ceramică și atât. Eram ca acel turist care se duce mereu la ceea ce este super cunoscut („ pomul lăudat”), fără să încerce să descopere și locurile mai ascunse privirilor. Norocul meu a fost că o colegă, știind că voi petrece un weekend la Horezu,  mi-a vorbit de Culele de la Maldaresti și de peștera de la Polovragi și m-a convins că merită să fac o scurtă oprire :).

Să vedem deci ce se poate face pentru 2 zile pe aceste meleaguri oltenești.

Cumpără o mică amintire din Horezu

Ceramica de Horezu

Acesta este un  orășel destul de drăguț, curat și cochet, recunoscut în toată țara și nu numai pentru artiștii săi olari și celebra ceramică ce îi poartă numele.

Ceramica de Horezu

La intrarea în localitate poți găsi zeci de tarabe de o parte și de alta drumului, unde se cumpară de la străchini de lut autentice românești la diferite obiecte ce nu au nici o legătură cu arta și cultura noastră (cunoscutele „chinezarii”).

Ceramica de Horezu

Prietenii din zonă ne-au sfătuit de unde să achiziționăm obiecte cu adevărat autentice și așa am ajuns la cunoscutul magazin în formă de oală de lut.

Ceramica de Horezu

Cu prețuri puțin peste media zonei dar cu un design deosebit, acesta este mereu plin de turiști atât pentru ceea ce vinde dar, mai ales, pentru frumoasa grădină de lângă, decorată în stil pur oltenesc.

Ceramica de Horezu

În țarcul de lângă grădină am găsit unul dintre cei mai jucăuși câini din zonă, un labrador adorabil care a stat la sesiunea foto mai ceva decât orice alt model.

Ceea ce trebuie știut e că vasele originale de Horezu sunt caracterizate de simbolul cocoșului, simbol ce apare pe majoritatea dintre ele alături de alte elemente specifice ceramicii oltenești precum șerpi, stele, flori, frunze, pomul vieții sau coada de păun. Culorile cele mai des întâlnite în modelarea ceramicii de Horezu sunt roșu și galbenul, reprezentând prosperitatea.

Ceramica de Horezu

Am fost cazate la o pensiune foarte cochetă, ușor romanțată și cu un personal extrem de primitor, Pensiunea Siva ( http://www.pensiuneasiva.ro/). O recomand pentru modul în care am fost primite dar și pentru micul dejun delicios pe care îl oferă în fiecare dimineață.

Fă o plimbare matinală la Peștera Polovragi

Drumul catre Peștera Polovragi

Știam că în apropiere de Horezu se află 2 mari peșteri: cea de la Polovragi și cea a Muierii, ambele deosebite și admirate de către iubitorii de speologie. Cum am nimerit în weekendul cu 15 august, peste tot era foarte aglomerat, semn că românii investesc în turismul românesc; mai rămâne ca și turismul românesc să respecte românii :). La peștera Muierii nu am putut intra deoarece biletele erau rezervate pentru câteva ore în avans așa că am decis să facem cale întoarsă și să mergem la Polovragi.

Drumul catre Peștera Polovragi

Drumul e unul chiar plăcut până la Mănăstirea Polovragi, ne-am lăsat conduse de Waze și bine am făcut deoarece este cea mai rapidă și inteligentă soluție dacă nu cunoaștem încă bine drumurile țării:).

Mănăstirea este așezată în apropiere de Baia de Fier, la poalele  Munților Parâng, și oferă o oază de liniște și pace, cu o curte interioară îngrijită impecabil și plină de flori multicolore. Pentru mine a reprezentat o surpriză foarte frumoasă (având o experiență ușor neplăcută într-un alt weekend la Mănăstirea Bușteni).

Mănăstirea Polovragi

Ne-am plimbat puțin, bucurându-ne de răcoare și am făcut câteva fotografii apoi am decis să ne îndreptăm către destinația dorită: peștera din inimă munților.

Mănăstirea Polovragi

Citisem că distanța de la parcarea din fața mănăstirii până la peșteră este de 500 de metri, un drum prăfuit și neamenajat dar vremea era cu adevărat plăcută și pe margine era plin de tufișuri cu zmeură și mure (da, nu am rezistat și m-am cocoțat puțin pentru aceste delicii).

Ceea ce vreau să spun e că până la peșteră am reușit să mă enervez instant: deși era peste tot scris că accesul e interzis cu mașina (din motive foarte bine întemeiate cum ar fi drumul îngust, posibilitatea de a cădea pietre și imposibilitatea de intrare a unor salvări în cazuri de urgență majoră), au existat numeroase persoane care s-au considerat mai presus de lege și pentru a nu face 3 pași, au preferat să intre cu automobilele.

Pestera Polovragi

Ne-am simțit în minoritate dar am mers oricum pe jos, respectând semnele și logica din spatele lor (inutil de spus că la intrarea în peșteră erau mai multe mașini decât turiști dar asta este o altă poveste.

Am aflat de la ghid că la Polovragi s-a născut legenda lui ZamolxeJ, liderul geto-dacilor. Acesta ar fi locuit în peștera din inima muntelui și își putea schimba înfățișarea de fiecare dată dar avea un loc special al său, plin de încărcătură spirituală, care azi se numește simplu Tronul lui Zamolxe. Numele peșterii dar și al întregii localități vine de la o plantă medicinală, folosită de vrancii vremii, care se chema povragă, polvragă, sau polovragă.

Pestera Polovragi

Sunt 500 de metri de galerie ce se pot vizită cu ghid și fără o pregătire temeinică din cei 10 km de peșteră săpați în munte, cealată bucată fiind deschisă vizitării doar cu un antrenament anterior din cauza gradului de dificultate.

Pestera Polovragi

A meritat să facem această oprire și a meritat să ascultăm un ghid pasionat de meseria lui, cu numeroase povești și legende pregătite pentru a atrage atenția și celor mai „aerieni”vizitatori.

Oprește-te într-un colț de rai: Culele din complexul de la Măldărești

Culele din complexul de la Măldărești

Complexul de la Măldărești reunește mai multe vechi case boierești, cunoscute cu termenul de „Cule”, 3 dintre acestea sunt menținute încă într-o stare excepțională: Culele Greceanu, Duca, precum și Casa Memorială I.G.Duca.

Când am ajuns la complex, doamna ghid (o altă supriză foarte frumoasă alături de cea de la Polovragi) deja făcea un tur al așezărilor cu un grup mic de turiști și ne-a invitat și pe noi să mergem împreună cu ei (deși încă nu plătisem un bilet). Abia la sfârșitul vizitei am plătit 4 ron biletul de acces și 10 taxa de fotografiere.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Duca

Am aflat în turul ghidat că termenul de „cula” derivă din turcescul „kule”, ceea ce însemna un turn de apărare dar în zona noastră cuvântul poate însemna  și așezare în formă de turn, cu o scară interioară de acces. Deși forma aceasta de casă a fost extrem de răspândită în Balcani (în special  Bulgaria, Serbia sau Albania), în România o putem vedea doar în Oltenia sau Muntenia.  Aceste case erau ridicate de către familiile de boieri pentru a se apăra în fața atacurilor haiducilor, fiind atât de rezistente că încă mai există și azi într-o stare impecabilă.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Duca

Pe o poartă uriașa de lemn, sculptată cu modele vechi oltenești se intră în grădina „fermecata” unde se pot găsi Cula Duca și casa memorială I.G Ducă. Fără a intra în mod  deosebil în istoria fiecăreia dintre acestea, presărată cu legende și povești de amor (căpitanul Maldăr, fata boierilor și niște turci:), pot spune că am rămas uimită în fața acestui colț de rai.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Duca

Cula Măldărescu (cumpărată de Duca în 1912) a fost construită în 1827 și are o structură nemodificată încă de atunci: cu o scară mare interiorară, cu pereți de un alb strălucitor, cu mobilă pierdută în istorie (chiar dacă nu e cea originală, distrusă de-a lungul vremii).

Alături de aceasta se află Casa memorială  I.G Ducă, construită în 1912, ca și casă de vacanță, este simbolul faptului că dragostea unui singur om pentru aceste locuri poate salva o bucată de istorie de la uitare.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Maldarasti

Cula Greuceanu, la 2 minute de grădina culelor Duca, este cea mai veche din România, ridicată în jurul anului 1512.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Greuceanu
Culele din complexul de la Măldărești – Cula Greuceanu

Vechea casă boierească a fost folosită și pentru filmările de la Aferim, în  interiorul său găsindu-se și colecția de costume folosite la filmări.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Greuceanu

A fost o experiență foarte interesantă să mă plimb prin cămăruțele vopsite în alb și să îmi aduc aminte scenele care m-au impresionat din film.

Culele din complexul de la Măldărești – Cula Greuceanu

Încheie această plimbare cu o băutură răcoritoare de soc la Conacul lui Maldăr (http://www.conaculmaldar.ro), fostă casă boierească transformată acum într-un mic hotel/ han.

Conacul lui Maldăr

Când am intrat în curtea conacului mi-am dat seama că acesta este locul care mi-ar plăcea să definească România: elegant, liniștit, colorat, curat, cu un aer boieresc, cu oameni primitori și deschiși. Așa cum a spus amica mea, mă aflam într-un mediu pur românesc rupt parcă din filmele vechi italiene :).

Conacul lui Maldăr

Chiar dacă nu ești cazat aici, oprește-te să iei un prânz savuros (cu o rezervare înainte deoarece au un meniu special în fiecare zi) și bucură-te de liniște și frumos. Noi am comandat o supă de morcovi cu pâinici calde de chimen (absolut delicioase), asezonate de o socată și o cafea special făcută cu gust profund de rom.

Nu am vizitat conacul în interior însă, sigur, mă voi întoarce să stau măcar o noapte în camere mobilate cu obiecte de colecție, refăcute în linia vremii.

Conacul lui Maldăr

Ne-am întors la București cu un sentiment absolut plăcut că și „la noi se poate” dar că trebuie voința, educație și bun simț :).

 

 

Veneția – orașul plutitor

Venetia – Orasul plutitor

Am văzut,  pentru prima dată , Veneția, acum foarte mulți ani și mi-am promis să mă reîntorc pentru a revedea acele străduțe ce mă fascinaseră. Sunt, însă, atât de multe locuri noi de descoperit încât amânam mereu întoarcerea către « orașul plutitor italian ».
Profitând de week-endul din Bologna (Bologna – culoare și viață),  am decis să fac o mică escapadă și în frumoasa Veneție și al său carnaval, acea continuă sărbătoare a costumelor de epocă și nu numai.

Carnavalul de la Venetia
Carnavalul de la Venetia

Din Bologna am luat trenul către Veneția și după doar 2 ore (și un bilet de 50 de euro dus-intors) am ajuns în inima carnavalului ce fascinează o lume întreagă și pune orașul pe harta celor mai dorite destinații turistice din Europa.

Încă de când am coborât din tren au început să mă « bântuie » sentimente demult uitate : acele vremuri când a călători îmi aducea atât de mult entuziasm încât nu puteam dormi câteva zile înainte de a pleca undeva. Veneția e strâns legată și de perioada de studenție Erasmus, în Italia, deci, atât de multe amintiri frumoase și prețioase mie.

Carnavalul de la Venetia

Dar ce te faci dacă ai doar o singură zi pentru a descoperi orașul, de a înțelege de ce e atât de iubit și dorit de secole întregi ? Eu am vrut doar să mă pierd pe străzi, să admir costume și să visez la lumea, demult uitată, a lui Cassanova cel galant, educat și foarte elegant.

Carnavalul de la Venetia
Carnavalul de la Venetia

Nu am avut timp de muzee sau palate dar am mers mult pe jos, am făcut fotografii, am admirat costume senzaționale și m-am pierdut pe alei, pe malul canalelor ce străbat întrega Veneție. Să nu uităm să orașul acesta e încărcat de istorie, că arhitectura clădirilor e preponderent Gotică și Renascentistă, că mării sculptori și pictori au creat aici sau că marile legende ale iubirii s-au născut tot aici.

Venetia – orasul plutitor

Profită de o  călătorie cu « vaporetto »

Venetia – orasul plutitor

Există numeroase oferte pentru vaporașe sau tururi în Veneția dar, dacă nu vrei să arunci mulți bani, ia un bilet la « vaporetto »( 7 euro pentru 50 de minute) și poți coborî și urca oriunde vei dori (un fel de hop on/hop off pe canale). Este mereu foarte aglomerat dar dacă reușești să prinzi loc pe punte ești cel mai câștigat : vei prinde cadre superbe, vei saluta prietenos alți pasageri din gondole, vei admira furnicarul de oameni și te vei îndrăgosti nebunește de acest oraș .

Gondola – plimbare romantica

Vaporașul face turul Marelui Canal (Grand Canale) pornind de la Piazza San Marco până la Ferrovia Santa Lucia (gara din afara orașului). Pe parcursul călătoriei tale poți admira minunata arhitectură a clădirilor scufundate, arcade și balcoane elegante, cu hoteluri exclusiviste și șoferi de « gondole limuzine ». 

Gondola – plimbare romantica

Marele Canal (Grand Canale) este cel care traversează Veneția, străbătut de poduri și împrejumit de mai mult de 200 de superbe clădiri tipic, venețiene, (Palazzi), « palate » în care au locuit personalități ca Wagner, Byron, Robert Browning , Hemingway, Proust, Henry James sau  Ruskin.

Venetia – orasul plutitor
Venetia – orasul plutitor

Eu mi-am dorit să ajung în Piazza San Marco pentru că știam că aici era epicentrul Carnavalului, motivul principal al aceste scurte excursii:).  Dar nu e nevoie să fii în centru pentru a te întâlni cu diferite personaje ale literaturii sau cu eroi de poveste: oameni cu măști sunt peste tot.

Carnavalul de la Venetia

Pentru a intra mai bine în peisaj ar fi bine să îți cumperi și tu o mască frumos pictată: sunt atât de multe (pentru fiecare buzunar și pentru fiecare gust). Adevăratele măști venețiene, pictate manual, sunt foarte scumpe și sunt adevărate obiecte de artă însă, pentru o poză drăguță, poți găsi și mai ieftine și nu așa prețioase.

 

Carnavalul de la Venetia

Oprește-te în Piazza (Piața) San Marco

Catedrala San Marco

Piața centrală din Veneția este cunoscută datorită Catedralei Sfântul Marco, cea mai mare mare și impunătoare din Veneția, cu o arhitectură bizantino-italiană. Catedrala face legătura și cu Palatul Dogilor, dat fiind că, în trecut, aceasta era o simplă capelă atașată acestuia. Abia în 1807 a devenit catedrala orașului și sediul oficial al Patriarhului Veneției, Arhiepicop al ducatului.

Amintire din 2005:) – Piazza San Marco

Cupola aurită a catedralei se poate vedea de departe, astfel că, nu ai nevoie de o hartă pentru a ajunge în Piață (de altfel încă din secolul al 11-lea, catedrala e cunoscută ca și « biserica de aur »).

Catedrala San Marco

Cea mai admirată « bijuterie » a catedralei sunt Caii de deasura balconului, aparținând unui hipodrom din Constantinopol. Ceea ce se poate vedea azi este o copie a modelului din 1204, oferit cadou Veneției pentru ce-a de a patra cruciadă a Bisericii Catolice. Povestea acestora nu se încheie aici : ei au fost luați de către Napoleon în 1797 și înapoiați Veneției abia în 1815, atunci când au și fost depuși în Muzeul catedralei Sf Marco.

Venetia – orasul plutitor

Un alt simbol al Pieței Sfântul Marco este clopotul din Turnul cu Ceas, construit în secolul al XII-lea, cel care a servit inclusiv experimentelor lui Galileo din 1609. Prețul de urcare în turn este ușor piperat (10 euro) dar panorama orașului merită fiecare cent cheltuit. Recunosc că de data aceasta nu am urcat (poate m-au speriat cele 323 de scări sau coada infernală din față) însă data trecută am profitat de șansa de a privi « de sus » Veneția .

Turnul cu ceas
Amintire din 2005 – Vedere din Turnul cu ceas

Ceea ce trebuie să știi e că turnul original s-a prăbușit iar în locul lui a fost ridicat cel pe care îl poți vedea acum: că doar nu putea rămâne Veneția fără un turn din care să se admire intreagul oraș ? :)(eu, personal, nu știu un oraș în Italia care să nu dețină așa ceva ). 

În mod normal piața este plină de porumbei, cu vânzători care vând punguțe de grăunțe pentru a atrage înaripatele pentru câteva cadre fascinante. Anul acesta piața era prea plină cu oameni costumați și nebunia specifică perioadei carnavalului așa că nu mai era loc și pentru porumbei :).

Amintire din 2005 – Porumbeii din Piata San Marco

Cu toate acestea pot face o comparație și prefer piața mai puțin aglomerată, ceea ce mi-a dat șansa, în 2005, să și fac câteva poze, chiar dacă pe vremea aceea nu prea știam multe despre fotografie.

Pune-ți o dorință la Ponte del Rialto

Ponte del Rialto

Podul Rialto, cel mai faimos și mai frumos punct de atracție de pe Canal Grande din Veneția, a fost construit în secolul al XIX-lea și era un fel de ponton plutitor. Abia în 1250 a fost înălțat un pod de lemn, care a rezistat până în 1444, atunci când s-a prăbușit sub greutatea oameniilor care îl traversau zilnic. Istoria Podului nu a fost lipsită de ghinion nici mai târziu: în 1514, noua construcție a luat foc, împreună cu majoritatea clădirilot din San Paolo, iar în 1524, s-a prăbușit din nou (fiind ridicat destul de precar după incendiu).
Minunatatul Ponte del Rialto, făcut din piatră și marmură, așa cum apare el azi în sute de mii de vederi și fotografii, a fost ridicat în 1592, planurile arhitectului Antonio De Ponte câștigând concursul în defavoarea lui Michelangelo.

Venetia – orasul plutitor

Podul a devenit un „personaj important” chiar și în opera lui Shakespeare (Negostorul de la Veneția), cunoscută fiind replică „ Ce vești sunt pe Rialto”?
De jur împrejurul podului sunt magazine cu suveniruri, măști elegante și bijuterii, toate la prețuri foarte mari, special făcute pentru turiștii cu buzunare mai adanci:).

Cum vizita mea a fost scurtă în Veneția, de această data, nu am avut oportunitatea de a revedea muzee sau galerii de artă însă…a fost o zi plină de soare și zâmbete, simplu, admirând costumele superbe ale participanților la carnaval. 

Dacă totuși ai șansa să stai mai mult de o zi, vizitează Palatul Dogilor, Galeriile Academiei sau Școala de pictură San Rocco.

Amintire din 2005 – Catedrala Sf Marco & Palatul Dogilor

Și pentru a să incheia seara plăcut, și să fii și romantic (sau puțin mai sarac:), negociează o plimbare cu gondola. Chiar dacă aceasta te va duce cam în aceleași locuri ca și vaporașul (poate cu câteva canale mai ascunse și mici, unde bărcile mai mari nu pot intra), este totuși o experiență unică în viață și merită să plătești suma pentru ea (pot începe prețurile de pe la 70 de euro).

Venetia – orasul plutitor

Veneția e un simbol și e un oraș care sigur te va face să îl iubești cu bune și cu rele…e totuși o emblema:).

Catedrale pe canale
Venetia – orasul plutitor

Bologna – culoare și viață

Bologna – orasul rosu

În fiecare primăvară încerc să îmi fur câteva zile și să  găsesc un loc nou, să descopăr un orășel, să caut o țară mai caldă, de unde să reîncep să mă bucur de soare. Dacă anul trecut vizitam pentru prima dată Valencia (Valencia – flamenco și sangria), anul aceasta am ales Bologna și Venezia.

Arhitectura orasului

Și dacă tot am găsit o ofertă excelentă (RYANAIR – Zboruri de la 2.99 (dus) Euro din București (am dat 12.30 euro pe biletul de la București la Bologna), am ales să vizitez un orășel despre care auzisem multe povești dar pe care nu avusesem încă șansa să îl văd : Bologna.
Sunt o turistă afecționată de Italia, de cultură și minunatul sau stil « dolce far’ niente »,  așa că am considerat o bună alegere să îmi exersez cunoștințele de limba italiană din nou.

Am plecat din București într-o vineri după-amiază și am aterizat la Bologna ușor după apus, pe o ploaie aproape torențială (căci da, așa cum am mai  spus: plouă mereu când merg eu într-o vacanță). Planul a fost de la început să nu am nici un plan :). Voiam pur și simplu să am un city break în care să mă bucur de oameni, de mâncare și de atmosfera absolut incomparabilă a Italiei.

Nu am mers în muzee (deși deja știi că sunt mare iubitoare de artă)  și nu am făcut mai nimic din ceea ce te-am obișnuit că fac în escapadele mele turistice.

Cazare a fost la Bologna, Hotel Imperial (http://www.hotelimperialbologna.com/en/default.html) , puțin în afara orașului dar cu un autobuz care vine destul de des, exact la poarta hotelului, în 20 de minute eram în  centrul orașului. Este un hotel drăguț, cochet, cu un mic dejun bun și cu personal amabil. Nu a excelat cu nimic la servicii însă a fost exact ceea ce am avut nevoie pentru cele 3 nopți pe care le-am petrecut aici.

În  Bologna, am observat arhitectura incredibilă a acestui loc, care, spre uimirea mea, cred că este puțin sub–evaluat din punct de vedere turistic. Plin de viață (este oraș studențesc), foarte curat (cel puțin în centru), cu oameni foarte amabili și multă culoare : toate acestea m-au determinat să îl pun în lista mea cu destinații frumoase italiene.

Bucură-te de arhitectura orașului

Am plecat de la hotel, după un mic dejun tipic italian cu capuccino și patiserie gustoasă, și am coborât din bus la gară. De aici am început să descopăr fiecare alee, fiecare străduță, să admir culoarea ruginie a clădirilor (de unde și numele de Bologna rossa – Bologna roșie).

Ceea ce trebuie menționat e că, în weekend, tot centru se închide tranficului și devine pietonal, deci te poți plimba în voie fără grija mașinilor, poți să admiri casele vechi, piețele și să asculți liniștit muzica artiștilor stradali.

Mi-am oprit pașii odată ajunsă în Piazza Maggiore, centrul vieții culturale și religioase a comunității, care are ca simbol Fântână lui Neptun.

Piazza Maggiore

Tot aici se poate găsi și primăria, clădirea Bianchi și Podesta dar și Biserica Sfântul Petronio, toate datând de la 1200, construite astfel că centrul e de fapt un mare pătrat, în care aveau loc marile reuniuni ale orașului. Pe la 1400, piața a fost refăcută iar azi, există o legendă printre studenții de la Universitatea Bologna legată de această zonă : dacă traversezi piața, trebuie să o faci pe laturi, nu prin centru, căci dacă o tăi pe de-a dreptul riști să nu îți iei niciodată diplomă:).

Biblioteca

Am intrat, la întâmplare, am Biblioteca din piață Maggiore și am rămas absolut impresionată de clădire, de felul cum e totul organizat, cât de modern și mai ales….cât de multă lume era într-o sâmbătă însorită acolo. Cu adevărat fascinată m-am plimbat pe fiecare etaj, am luat o revistă, am răsfoit-o și …absolut nimeni nu m-a intreat nimic. Chiar dacă nu ești un mare pasionat de cărți, clădirea aceasta iți va plăcea, fiind la fel de frumoasă pe interior ca și pe exterior.

Biblioteca

După ce ieși din nou la soare (da, îmi e greu să îmi imaginez orașul asta fără un pic de soare și o lumină extrem de caldă), ia-o ușor pe străduțe, pe sub cupole, pierde-te printre oameni grăbiți, printre terase pline și muzicieni stradali.

Artisti stradali – Bologna
Artisti stradali – Bologna

Așa vei da de Biserică Sfântul Petronio,  cea care a înglobat numeroase fonduri pentru a fi ridicată, pe parcursul câtorva secole, de pe la 1930 pâna acum.

Biserica Sf Petronio

De afară nu pare cea mai frumoasă dar interiorul te va lasă fără grai, amintindu-ți, inevitabil, că e a cincea ca mărime din lume și că, pentru ridicarea sa, un întreg cartier a fost șters de pe fața pământului (mda…se pare că megalomania religioasă a fost moștenită și de români de undeva :))). Trebuie să menționez că în 1508, statuia în bronz a Papei Giulio al II-lea, construită de Michelangelo, a fost adusă aici dar, sub conjunctura politică și socială, a fost distrusă în 1511, rămânând astfel, alături de Statuia lui Davin Rohan, singura operă în bronz a marelui sculptor.

Și dacă vrei să citești mai multe și dacă vrei să cunoști mai multă istorie despre orașul acesta, Mondo Libri, una dintre cele mai mari librării din Bologna, se află , ascunsă pe o străduță îngustă, pe 2 etaje . Găsești orice îți dorești : de la cărți în limba italiană (interesul meu), engleză, germană și franceză la ghiduri turistice sau cărți de colorat:).

Savurează bucătaria tipic Bologneză

Pizza prosciutto crud & basilico

Ai obosit de atâta mers pe jos și atâta admirat de clădiri ?

Arcade din Piazza Maggiore

Păi e vremea să ne bucurăm de bucătăria bologneza, una dintre cele mai cunoscute din lume : ușor diferită de cea italiană, cu specialități ca tortellini făcuți în casă, prosciutto crudo, o friptură de vită senzațională sau cunoscuta prăjitură Certosino.

Verdure bolite

După câteva prânzuri și cine copioase (împotriva oricărei reguli de dietă) am ajuns la concluzia că acest city break a fost unuil exclusiv culinar:).

Nu vorbesc mereu despre resturante sau mâncare, însă în cazul acesta, trebuie să menționez restaurantul La Brace (http://ristorante-labrace.com/ ), găsit din greșeală, atunci când foamea deja atingea un nivel destul de supărător, la o oră când majoritatea locurilor sunt închise în Italia.

Celebra Bistecca di manzo

Nu uita că între oră 3 și 6 totul este închis, este siesta, așa că singurele chestii pe care le mai poți mânca sunt fie sandviciurile sau fast food-ul. Și doar nu ai vebit în patria pastelor și a înghețatei să mănânci kebab ?!
Să revenim în restaurantul în care m-am întors de 2 ori în 2 zile (ultima dată venind obosită chiar de la Veneția) doar pentru a savura fastastica loc bistecca de vită:). Personalul s-a bucurat așa mult că, la sfârșit, a adus, din partea casei, un gustos limoncello; asta mai ales după ce am gustat cam toată cartea de deserturi pe care o aveau.

Nu puteam încheia o după-amiază plăcută  fără o înghețată tipic italiană, luată de la una din gelateriile artizanale, undeva sub o cupolă frumoasă și romantică.

Arcade, restaurante ascunse, magazine de chilipiruri, toate aceastea mi-au purtat pașii către turnurile vechi rămase încă în picioare, după secole de istorie.

Arcade din Piazza Maggiore

Admiră orașul de la înălțime

Bologna – orasul rosu

Și după ce am vorbit atât de mult despre mâncare și am făcut grave excese culinare, cred că cel mai bine e să te pui pe urcat câteva sute de scări și să admiri Bologna din cel mai înalt turn al sau : Turnul Assineli .

Turnul Assinelli

Tot orașul a fost împânzit în trecut cu turnuri, construite, prin secolele XII- XIII, de către familii bogate pentru a-și susține condiția socială și arata puterea. În zilele noastre mai există vreo 20 de astfel de turnuri în starea lor naturală, printre care și Assineli și Garisenda.

Cele două au fost ridicate în anii 1109, 1119 de către familia bologneza Assineli și aveau funcție militară, de apărare. Singurul care se poate vizia este turnul Assineli care are 498 de trepte înguste și întunecoase, care fac urcarea lor ușor dificilă, mai ales dacă ai crize de claustrofobie sau rau de înălțime:).

Dar crede-mă : efortul va fi răsplătit când vei vedea panorama orașului. În zilele senine, se spune,  se pot admira inclusiv Alpii de aici. 

Bologna – orasul rosu

Deci : ai dat jos deja kilogramele acumulate la prânz și ai și un cadru fantastic pentru fotografii : ce îți poți dori mai mult ?!:)

Reculege-te la Basilica Sfântul Ștefan

Basilica Sf Stefan (San Stefano)

Am scris de nenumărate ori că nu sunt o împătimită a bisericilor ortodoxe, poate din cauza faptului că sunt prea încărcate arhitectural sau pur și simplu că mi se pare că abundă de obiecte aurite și candelabre luminoase. Însă, voi rămâne mereu o admiratoare a bisericilor și catedralelor vechi catolice sau luterane, ceva din somptuozitatea lor, felul cum sunt construite, modul cum sunt organizate, mă determină să vreau să știu mai multe despre ele.

Basilica Sf Stefan (San Stefano)

Bologna are numeroase biserici și bisericuțe (la fel că orice alt oraș italian) și fiecare pare că îți oferă o altă imagine a felului cum era percepută religia în secolele trecute. Am descoperit Basilica Sfântul Ștefan fără să o caut, fără să citesc nimic despre ea, fără să vreau (așa cum spuneam și mai sus, nu aveam nici un plan clar de vizitat). Poate de aceea mi-a plăcut să o găsesc, mică, elegantă, pe o stradă ascunsă, învăluită într-o lumina caldă de primăvară, poate ușor timidă, în comparație cu Sfântul Petronio.

Basilica Sf Stefan (San Stefano)

Am intrat în curtea interioară și am descoperit nu una ci șapte biserici micuțe (cea a Crucifixului, a sfântului Sepolcro, Vitale, Agricola, a Martirului, muzeul Sf Ștefan). Fiecare are ceva special, grădina interioară are o fântână veche, loc de întâlnire, acum, pentru turiștii pierduți în celelalte clădiri ale complexului.

Basilica Sf Stefan (San Stefano)

Am perceput Basilica și cele 7 bisericuțe ca un colț de liniște într-un oraș care fremăta de viață și tinerețe, în ciuda vârstei sale înaintate:).

Basilica Sf Stefan (San Stefano)

Bologna a reprezentat o surpriză foarte frumoasă pentru mine : am descoperit un orășel încântător și elegant, pe care mi-ar plăcea să îl revăd oricând.

Dar cum ideea era că, de data asta, să nu stau ore întregi în muzee și să evit de a mă pierde în cele din Bologna, am ales că a doua zi să pornesc către o nouă destinație: Veneția și carnavalul său (vom continua povestea cu orașul plutitor în curând:))

Venetia eterna

RYANAIR – Zboruri de la 2.99 (dus) Euro din București

Cu cei de la RYANAIR  (https://www.ryanair.com/ro/ro/) am zburat de câteva ori în ultimele luni și am fost mai mult decât mulțumită. Nu numai că am avut zboruri pe rutele directe de la București (Milano, Roma, Bologna etc) dar am avut inclusiv conexiuni către Marrakech (escalele sunt destul de lungi dar la cât de ieftin e biletul, acesta e doar un pic detaliu:)).

Pe lângă celelalte companii de low cost, RYANAIR oferă posibilitatea de a luă în avion (fără cost suplimentar) 2 bagaje (o valiză mijlocie și o altă geantă mică). De fiecare data s-au oferit să ia bagajul cel mare la cală, bineînțeles fără costuri adiacente.

 

Preturile sunt pentru perioada urmatoare (aprilie-mai, dar nu in perioada sarbatorilor de Paste).

Poți face câteva simulări și să descoperi o ofertă imbatabilă astfel încât să bei o cafea la Roma sau Bologna să fie o soluție genială de weekend:).

Bucură-te de o primăvară frumoasă și colectează cât mai multe amintiri minunate!

Madrid – perla arhitecturii urbane spaniole

Fiecărei destinații îi asociez, în general, sentimente și impresii, așa cum o percep, așa cum am descoperit-o și cum am simțit-o iar Madridul a venit exact când soarele spaniol putea să îmi crescă  optimismul la un nivel extraordinar.

Am furat câte puțin din acest oraș, după orele de la birou, câte o mică plimbare, câte o vizită timidă la un palat sau muzeu, câte o plimbare cu autobuzul hop-on hop-off. Vizitasem, în 2009, Barcelona și credeam că nimic nu mă mai poate surprinde dar Madridul a făcut-o, într-un mod plăcut, nu cu aceeași intensitate dar s-a ridicat peste nivelul așteptărilor mele:).

Valencia (Valencia – flamenco și sangria), anul trecut, mi-a demonstrat  că Spania e mereu o destinație plăcută pentru o călătoare ahtiată după arhitectura urbană și după artă.

Să vedem, deci,  ce se poate face într-o primăvară frumoasă la Madrid, acest oraș plin de cultură și artă și  istorie?!

Fă o plimbare pe Grand Via și bucură-te de albul strălucitor al clădirilor

Grand Via este principala arteră turistică a orașului, tot aici se află și  faimoasa clădire Metrópolis Plaza de España.  Găsești de toate, pentru toate gusturile: de la  magazine, baruri și chiar și o linie de cazinouri.  În  fiecare seară totul se transformă într-un furnicar imens, cu spectacole de artă stradală și mult flamenco:).

Îți sugerez să îți iei o pereche de pantofi comozi și să începi să descoperi fiecare colțisor, să te pierzi în fața fiecărui magazin și să admiri spectacolul străzii. Dacă prinzi o zi superbă zi de primăvară sau toamnă cu mult soare (eu am vizitat  Madridul doar în aceste 2 anotimpuri), rămâi uimit cât de albe sunt clădirile, de parcă cineva își petrece întreaga zi să le spele, de parcă nici un fir de praf nu se ridica până la înălțimea lor amețitoare.

Madridul e pozitiv, e tineresc, e nebunesc, e atât de plin de viață!

Continuă plimbarea către Plaza de España, Torre de Madrid și España Edificio, acolo unde poți găsi și  monumentul lui Miguel de Cervantes, care este în centrul marelui pătrat.

Alege unul din micuțele restaurante și savurează o paella sau un pahar de sangria…căci ce ar fi Spania fără aceste 2 specialități ale sale?! Cel mai bun prânz târziu l-am luat cu gustări (tapas) de brânzeturi și diferite feluri de carne (salami, prosciutto crudo, jambon, chorizo) pe o străduță uitată de lume, cu un chelner absolut fantastic și cu un vin roșu…aspru și gustos, așa cum doar unui vin spaniol îi „șade” bine să fie:).

Pierde-te pe aleile înflorite ale parcurilor din centrul Madridului

În prima zi în Madrid, învață-l pe jos, pierde-te pe aleilei parcurilor, miroase florile, încărcă-te de energia pozitivă de care vorbeam mai sus.

Dacă nu știai, azi îți voi spune că  Madridul are o mulțime de spații verzi. Cel mai mare parc este Casa de Campo, cu 1700 de hectare,  cică ar fi  de cinci ori mai mare decât Central Park din New York. Nu e un parc obișnuit, are chiar și un lac în centrul sau, acolo unde se pot închiria bărci pentru o plimbare romantică.  Există, de asemenea, un bâlci, Zoo Madrid, o pensiune de tineret, facilități sportive și câteva spații pentru concerte și evenimente, inclusiv Madrid Arena.

Un pic mai mic, dar mai central este Parcul del Buen Retiro, cunoscut doar că “El Retiro“, cu un iaz, fântâni, monumente ( Alfonso XII și statuia îngerul căzut), și chiar și un spațiu pentru spectacole de păpusi.  Acest parc a fost, inițial, creat de către o mânăstire, la 1500, transformat, mai târziu, în parc regal, și, abia la 1868, a fost deschis accesului publicului. Oamenii se bucură de spațiul acesta, madrilienii acordă o atenție deosebită sportului, așa că la fiecare oră din zi vei găsi persoane care aleargă, merg cu bicicletă sau se dau cu rolele.

Bea o  cafea în Plaza Mayor

Da, va fi o cafea la un super preț și probabil nici cea mai bună:), dar priveliștea va face clar toți banii. Această lecție e știută de orice turist cu o minimă experiență: niciodată să nu se oprească să mănânce sau să servească ceva în zonele destinate 100% turiștilor.  Este regula de aur pe care și eu o respect, însă, de cele mai multe ori, o cafea nu face rău nimănui și cele 30 sau 40 de minute de pauză merită fiecare cent; este calea de mijloc astfel încât să mă bucur de „view” dar nici nu să nu cheltuiesc prea mult:).

Dar de ce insist cu Plaza Mayor?!  Simplu, ea reprezintă inima cartierului istoric al orașului, construit pe locul vechiului Plaza del Arrabal, care a fost cea mai populară piață din secolul al 15-lea.  Prima clădire care a fost ridicată în Plaza Mayor, a fost o brutărie numită  Casa de la Panadería, proiectată de Diego Sillero.

Oprește-te la Puerta de Alcalá

În mijlocul traficului se află  unul dintre cele mai impresionante monumente construite în onoarea regele Carol al III, o poartă masivă neo-clasică, proiectată de arhitectul său favorit, italianul Francesco Sabatini,  pentru a oferi o intrare somptuoasă marelui  oraș.

Aceasta a  fost construită între 1769 și 1778, din granit și piatră din Colmenar. Eu am fost în timpul zilei și, cu greu, am reușit să fac câteva poze, strecurându-mă printre mașini și scutere, însă, am auzit, că noaptea este mult mai ușor, poartă fiind în totalitate luminată. Poarta Alcala se află la ieșirea din parcul El Retiro, așa că nu o poți rata, nici dacă vrei acest lucru:).

Vizitează Palacio Real (Palatul Regal)

 Am ajuns într-o după-amiază târzie la Palatul Regal, fiind mereu pe fugă, după birou, dar tot mi-am dorit să plătesc cei 10 euro, pentru a vedea colecțiile și pentru a da o tură în grădinile sale interioare. Am făcut o vizită fulger, spre deliciul paznicilor care mă tot goneau că era ora închiderii; dar până la urmă nici aceștia nu au rezistat farmecului unei turiste grăbite și entuziasmate:).

Palatul regal a fost comandat de Filip al V și a  pierit  într-un incendiu în 1734.  După ce a fost refăcut, palatul  a fost  rar folosit de familia regală, așa că multe dintre cele 3.000 de camere sunt deschise vizitatorilor. Primul Arhitect, comisionat de către Filip V, a fost Flippo Juvarra și a planificat, inițial, un palat de patru ori mai mare, dar după moartea sa proiectul a devenit un pic mai puțin ambițios.

Așa cum spuneam la început, orașul asta e tot de un alb strălucitor, și uitându-ne, la cum sunt construite caldirile sale reprezentative, am înțeles și de ce: multă piatră albă și foarte mult granit.

„Ascultă liniștea” la Catedrala Almudena

Acesta nu este catedrală cea mai impresionantă din Spania, însă reprezintă singura oază de liniște din Madrid . Timp de secole, Biserica și Statul nu  s-au decis dacă Madridul ar trebui să aibă o catedrală sau nu și, când s-au decis, a fost nevoie de 110 de ani pentru a o finaliza. A fost începută în 1883 și terminată în 1993, când până și Papa a vizitat-o la deschiderea oficială. Ceea ce este foarte interesant este că, în vechile timpuri,  biserica era de fapt o moschee (numele vine de la mudin, care în arabă înseamnă moară); dărâmată de reformatori în 1870.

De jur împrejurul palatului se află Grădinile Sabatini, mereu pline de turiști, de vânzători ambulanți, de muzicieni stradali, dar la fel de frumoase și fascinante. Caut mereu liniște în călătoriile mele și, trebuie să recunosc, greu mi-a fost să o găsesc în Madrid. Poate doar…la catedrală Almudena.

Ia un bilet cu busul hop on-hop off

Dacă stai mai multe zile nu este foarte util, pentru că oricum Madridul îl poți face la picior, însă, dacă vizita ta aici e scurtă, optează clar pentru această variantă.

Biletul costa 20 de euro și e valabil 12 ore, te urci și cobori de câte ori dorești și, dacă te grăbești, poți prinde locurile de deasupa (busul e descoperit) și admira priveliștea de la înălțime. Abia de acolo înțelegi cât de mare e furnicarul de oameni, cât de fascinantă e viața străzii, cât de albe și de înalte sunt clădirile din jurul tău și, mai ales, câte ai de făcut & văzut în capitala Spaniei.

Este cea mai simplă modalitate de a vedea orașul de la un capăt la celălalt, să ajungi din zona istorică spre  Paseo de la Castellana, centrul financiar și de shopping al Madridului (zgârie nori, fashion, un altfel de arhitectură urbană decât de ceea cu care te-ai familiarizat deja).

Du-te la piața de vechituri din El Rastro

În fiecare duminică aici are loc târgul de chilipiruri din Madrid: cărți vechi, obiecte de artizanat, discuri, artă, desene, picturi , bijuterii….tot ceea ce îți imaginezi că vei putea găsi la un astfel de loc.

Eu sunt fascinată de muzică (achiziționam discuri vechi pe vremea aceea) și de cărți (nimic nu se compară cu mirosul de pagini, care spun atâtea și atâtea povești despre cei care le-au răsfoit de-a lungul vremii).

Da, sunt cam o romantică incurabilă, care se lasă mereu purtată de imaginație când vizitează astfel de târguri:).

Ia cina în centrul si fă o ultima fotografie cu simbolul Madridului: Ursul – ‘El Oso y el Madroño

Simbolul orașului și punctul de întâlnire pentru toți  turiștii este  “Ursul și Copacul capsună”,  sculptură de  4 metri și 20 de tone de bronz, care se află în centrul, la  Puerta del Sol.

Nu sunt foarte multe de spus despre acest simbol, care apare în sute de mii de fotografii zilnic însă este acel loc „must visit” pe care îl găsesc la orice destinație turistică.  Am întâlnit astfel de statuete reprezentative și în Bruxelles (micul copil) dar și în Copenhaga (celebra sirenă).

Admiră apusul la Plaza de Cibeles

Fântânile din Piață de Cibeles sunt cu adevărat senzaționale noaptea, frumos luminate, și mult mai liniștite decât pe timpul zilei, când sunt în totalitate sufocate de turiști. Acestea se află amplasare în față Palatului de Telecomunicații, cea mai înaltă clădire din oraș, care, din 2011, este și primăria orașului.

Rezervă-ți o zi pentru muzee

Bineînțeles că Madridul este strâns legat de artă: atât de multă și variantă încât și cel mai mare necunoscător tot va găsi ceva care să îl impresioneze.

Museul del Prado  este găzduit într-o clădire gigantică neo-clasică iar construcția sa a fost  începută de Juan de Villanueva pentru regele Carlos III din 1785.  Prado a devenit  atracția numărul unu pentru toți iubitorii de frumos care vizitează  Madridul. Deși inițial acest muzeu trebuia să fie de Științe Naturale, s-a transformat într-unul dintre primele muzee de artă publică  din lume care expus întreagă Colecție Regală.

Sunt numeroase opere de artă etalate la Prado, suficienre încât trebuie să îți rezervi cel puțin 3 ore pentru a putea să te bucuri de ele:).

Cu toate acestea, cel mai mult mi-au plăcut camerele dedicate pictorului Goya (întinse pe trei etaje, în zona de sud a clădirii); singurul pictor care are atât de mult spațiu destinat doar lucrărilor sale.

Museo Național de Arte Reina Sofía  se află într-o clădire îmbrăcată în sticlă, cu o fațadă modernă și include atât expoziții permanente dar și temporare.

Nu trebuie să ratezi Muzeul acesta dacă îți place Picasso.

Piesa de rezistentă a întregului complex fiind opera „Guernica”, manifestul de război de denunțare a fascismului, un tablou care comemorează distrugerea, în 1937, a orașului basc Guernica de bombardierele germane (care zburau în susținerea forțelor Francoist în războiul civil din Spania).

Inițial Picasso a refuzat să expună taboul în Spania, pe vremea regimului lui Franco, și abia în 1981 a fost achiziționat de la Muzeul de Artă Modernă din New York.  Controversa acestui taboul l-a urmat și pe teritoriul Spaniei, când a fost prins la mijlocul luptei pentru celebritate dintre Muzeul Prado (unde își dorea Picasso să fie expus) și Muzeul Reina Sofia (unde a fost expus din 1992 – la cererea familiei sale).

Spania are încă atât de multe surprize de oferit și atât de multe locuri de descoperit însă…Madrid este un loc execelent pentru un city break sau pentru  a te încărca de energie.

Left Menu Icon
TravelFunPassion